A trecut ceva
vreme de cand am postat ultima data. Schimbarile din ultima perioada m-au tinut
departe de..pofta de scris. Articolul de astazi porneste, cum se putea astfel,
de la o noua discutie avuta cu o prietena. N-am sa dau toate detaliile
discutiei noastre, ca ar trebui sa aduc si-o perdea in fundal :D, dar voi cauta
sa fac un soi de rezumat, pornind de la intrebarea din titlul articolului de
astazi ;)
Ce anume le
putem permite celor de langa noi, cu atat mai mult celor pe care ii consideram
cei mai apropiati? Peste ce anume nu putem trece? Sau poate si mai bine, n-ar
trebui sa ne intrebam ce este cu adevarat grav? Stiu ca termenii acestia gen
“grav”, “acceptabil”, “insuportabil” sunt oarecum generici si variaza in
intensitate de la om la om.
Bun, iata
care este parerea mea despre acceptabilitate sau...insuportabilitate. N-am sa
accept niciodata vorbele urate, violenta, jignirile, incultura, prostia, betia,
rautatea, lipsa de comunicare (iar pentru mine a comunica nu este totuna cu a
vorbi), ignoranta si lipsa de respect. Voi trece insa cu o usurinta uimitoare
peste un moment de ratacire, peste o zi proasta daca ai puterea de a mi-o spune
clar si emancipat, peste faptul ca nu te pot auzi, poate, in fiecare zi, desi
mi-o doresc, dar pentru ca stiu ca ai motive intemeiate ;) Si-as extrapola
aceasta descriere catre toate tipurile de relatii.
In tandem cu
acestea, am constatat si rolurile foarte importante jucate de mediul
familial, social, economic, cultural, emotional in care, vrand-nevrand, ne-nvartim.
Si e mai mult decat evident ca si acestea isi lasa amprenta asupra personalitatii
noastre si asupra...acceptabilitatii noastre.
Acestea fiind
spuse, sunt tare curioasa: pentru voi unde se situeaza granita intre cele doua
“paliere” ale vietii si cum reusiti sa le gestionati... :)
