duminică, 26 aprilie 2015

O plimbare in parc



   Dupa o perioada in care am incercat niste proiecte de viata, mi-am amintit de mine. Foarte intelept spunea cineva acum vreo luna ca mai inainte de toate trebuie sa invatam sa ne gasim pilonii in noi insine... Pentru ca a sosit vremea aceasta frumoasa pe care toti o asteptam si pentru ca simteam tare mult nevoia unei iesiri, ieri am ajuns la insistentele unei prietene la doi pasi de casa in parcul copilariei mele.

   Interesant a fost sa vad anumite lucruri, ca trezita dintr-un somn si printre vise buclucase. As zice mai degraba ca la mine exista astenia de iarna, ca inca ma resimt dupa atatea zile doar de stat in casa, cu mintea si sufletul parca facute franjuri de ganduri inutile, fara o plimbare chiar si la doi pasi de-a noastra capitala. Dar sa revin. Plimbarea de ieri a fost una scurta, printre copaci inverziti, parinti cu copii, adolescenti iesiti la aer, tineri tinandu-se de mana si un soare care incerca parca sa incalzeasca niste suflete pline de ganduri si de dor.

   La un moment dat am ramas stand pe o punguta de plastic asternuta pe iarba “pazind” cumva caruciorul baietelului prietenei mele. Mancam niste saratele ratacite si imi faceam privirea roata. Asa am vazut culoarea frumoasa a copacilor, verdele acela care parca iti da viata. Am vazut apoi un cuplu frumos care statea direct pe iarba si, banuiesc, ca erau atenti si la copilul sau copiii lor, avand in vedere ca erau totusi in zona de joaca. Mi-au dat astfel impulsul de a le “fura” o poza cu ochiul fotografului care a uitat de ceva vreme inclusiv de aceasta placere. La un moment dat am tresarit. In spatele meu se auzeau doi parinti, cu aceeasi banuiala ( ;) ), si cu o fetita care incerca sa mearga pe bicicleta. Am zis “incerca”. Pentru ca femeia tipa si se rastea la ea de mama focului ca sa puna mana sa dea mai cu putere la pedale. Iar barbatul ii tot spunea femeii sa lase fetita sa faca dupa puterile ei. De ce tipa femeia, era prea putin relevant. Esenta era ca sufletelul acela mic era schilodit taman poate de cea care trebuia sa-i dea aripi. Mi-a venit sa plang. Instinctiv mi-a trecut prin cap cum distrugem oamenii pe care ar trebui sa-i apreciem cel mai mult si cum lasam rani adanci in suflete care, oricat am incerca mai apoi, nu se vor sterge niciodata. Dar ma scuzati, probabil ca nu stiu despre ce vorbesc, era doar o parere.

   Ma reintorc catre prietena mea si baietelul ei de aproape 3 anisori. Ieri mi-a transmis maica-sa ca baietelul i-a adus la cunostinta ca eu sunt “iubita” lui :)) Cei care au trecut printr-o facultate de psihologie sau au avut ceva tangente cu perioadele acestea de varsta la copii, stiu despre ce vorbesc ;) Trecand peste asta insa, tre’ sa recunosc ca ma simt iubita de omuletul acesta mic pe care-l stiu de cand era in burtica mamei lui si pe care nu ma sfiam sa-l pup in vazul lumii cand inca nici nu se nascuse. Da, relatiile se construiesc cu fiecare moment.

   Stand tot langa carucior, la un moment cu telefonul in mana (apanajul erei in care ne aflam), vad cum se apropie incet incet de mine un alt baietel. Sa fii fost cred la vreo 3-4 anisori deja. Cu un par blond ca un ursulet de plus si niste ochisori albastri, de ziceai ca-i ireal. Se tot uita la mine, ca la un moment dat ii cer permisiunea mamei lui daca ii pot face o poza de dragalas ce era. Ne-am zambit tot timpul. Mamica incuviinteaza fara probleme si-mi spune: “Vezi ca acum s-ar putea sa-ti ceara si telefonul” :)) Mai schimbam cateva vorbe si pustiul pleaca catre casa. 

   Un alt baietel, de data aceasta cred ca la vreo 6-7 ani, batea mingea de zor cu tatal sau. Frumoasa imagine ma face sa-l imortalizez si pe el fugar, prin lentila micului meu aparat. Si fara sa vreau mintea imi zboara spre o alta viata, o alta imagine, si spre cum ajungi sa iti petreci timpul mai frumos cu cei dragi si ce le oferi mai valoros in aceasta viata. Si da, sunt lucruri de nepretuit care nu costa nimic, dar care valoreaza cat toata averea din lume. 

   Se lasa seara si plecam catre casa. Cu o ultima imagine aruncata catre un parc care stie multe si cu ganduri si mai multe.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Activităţile care ne ajută şi ne dezvoltă

Starting point    După ce am revăzut zilele acestea o prezentare TED extrem de cunoscută şi cu un mare impact pentru mine, mi...