Vorbeam mai
zilele trecute cu o colega si uite-asa, nitam nisam, ma napadira niste amintiri...
Mi-am amintit
de-un fost coleg care, din nefericire, sa tot fie vreo trei ani de cand nu mai
este printre noi. Domnu’ Mihai mi-a fost coleg la primul job. Trei ani si jumatate
i-am petrecut impreuna. Tin minte si acum, cu mult drag, cum obisnuiam sa
mancam impreuna, cum sarea sa ma ajute de cate ori aveam nevoie. Pe Domnu’
Mihai nici macar nu-l chema Mihai. El era Gheorghe toata ziua si pentru toata
lumea, dar pentru ca lui nu-i placuse acel prenume, si-a spus singur Mihai si asa
se prezenta tuturor :)) Doamne, cat ne-am mai amuzat pe faza asta cand ne-a
povestit-o. Da’ unde mai pui ca pana si prajituri cand ne-aducea, nu ne aducea
de Sf Gheorghe, ci de Mihail Si Gavril ;))
Domnu’ Mihai
mi-a oferit o lectie de viata tare importanta. Eram pe la inceputurile
colaborarii noastre profesionale si, dupa cum e viata, am avut o mica discutie
in contradictoriu. Eu mica si cu gura mare, el om de-o seama cu ai mei parinti,
o fi gandit ca nu prea-l lasa sufletu’ sa-mi dea mie dreptate, chiar daca se cam
stia cu musca pe caciula ;) Am trecut peste intamplare, fara ca Domnu’ Mihai
sa-mi adreseze fix aceste cuvinte: “Am gresit”. Dar toata atitudinea lui de
dupa, toate actiunile si interactiunile cu mine mi-au aratat ca a realizat ca
si el era om si ca putea gresi, indiferent de varsta.
Eram deja la
al doilea job cand am aflat ca Domnu’ Mihai a trecut in lumea care se spune a
fi a celor drepti. Acelasi dor pe care l-am simtit atunci il simt si acum. Inca
am momente cand merg cu metroul si gandurile imi zboara catre acel om deosebit.
Un om care putea sa stea acasa si sa nu munceasca, pensionat cadru militar, a ales
totusi sa munceasca alaturi de noi. A ales sa ne ofere prezenta lui, bunatatea
lui, invatamintele lui...
Astazi Domnu’
Mihai nu mai este...fizic. Pentru ca in mintea si sufletul celor care l-au
cunoscut va ramane pentru totdeauna!
