miercuri, 6 mai 2015

Mini-vacanta de 1 Mai




   Ca tot a venit mini-vacanta de 1 Mai, nu stiu cum ati petrecut-o voi, la mine a fost cu ceva treburi interesante. Sa tot fie deja vreo patru ani de cand nu am mai stiut ce inseamna o mica iesire, asa de relaxare. Sa tot fie vreo patru ani de cand am luat niste decizii fundamentale care mi-ai schimbat radical viata si care m-au adus in punctul in care ma aflu astazi. Decizii care m-au facut sa realizez ca nasul meu avea dreptate cand spunea ca o decizie cand o iei, pe moment nu ai certitudinea ca e buna sau mai putin buna, dar ca timpul sigur ti-o arata. Asa cum nasa il completa spunand ca oricat ai fi de om bun, atunci cand stai langa anumite persoane care de trag in jos, tot in directia aceea te indrepti si tu. Adevarul e ca este mult mai frumos sentimentul sa-ti petreci timpul cu oameni care isi gasesc bucuria in orice, care stiu sa zambeasca a frumos si a frunza verde, cu oameni care, oricat de incercati ar fi de soarta, isi aduna atat de bine puterile pentru a merge inainte incat aproape ca te socheaza forta lor si te jeneaza nimicurile pentru care tu ajungi sa te plangi.


   Si tot in aceasta mini-vacanta de 1 Mai au fost cateva momente care mi-au reamintit de ce a fi om e lucru mare, ca respectul ti-l castigi indiferent de varsta si ca daca ai lasat ceva frumos in urma ta inseamna ca n-ai trait degeaba. Asa cum mi-am reamintit ca depinde de fiecare dintre noi cu ce alegem sa ne consumam timpul si energia.


   Si uite-asa in prima zi de mini-vacanta am pedalat prin Bucuresti. Sa ne-ntelegem, eu sunt genu’ acela fricos, mai ceva ca un copil cand il scoti din sfera de confort: aoleu da’ sa nu cad, aoleu da’ sa nu ma julesc, aoleu da’ stai ca nu stiu pe unde sa o iau, bla bla bla, adica imi gasesc tot felul de scuze pentru frica mea. Eh, uite ca pentru prima data dupa multi ani am ajuns sa dau la pedale in frumosul nostru Herastrau, m-am ciocnit de-un alt biciclist, mai ca sa ma urc peste pietonii care sedeau tacticos pe pista biciclistilor, dar tot m-am bucurat de plimbare. Mai tin si eu cont de ideile si sfaturile care mi se dau ;) Iar la urmatoarea plimbare o sa-mi pun pe bicicleta si-un cosulet cu flori.


   A doua zi, mai mult pe nepusa masa m-am trezit ca parchez in satul copilariei mele (aici si aici doua povesti din vara anului trecut). Aici m-au trantit niste amintiri, am realizat din nou ca sunt oameni atat de dragi sufletului meu pe care nu am sa-i mai vad vreodata, dar care mereu vor fi langa mine prin bunatatea si frumusetea lor. Si tot aici cineva mi-a reamintit ce inseamna respect si sa apreciezi oamenii cu adevarat buni atunci cand ii ai alaturi, indiferent incotro te duce viata, un om care mai bine de 10 ani mi-a aratat afectiune facand parte din familia lui, acoperit acum de ganduri, dureri si griji, dar cu aceeasi afectiune, grija si respect fata de mine. Ne-am salutat si ne-am luat fiecare la revedere parca cu alti ochi fata de cum o faceam cu cel putin patru ani in urma ;) Mai toata ziua a fost ploioasa. Poate pentru ca uneori ingerii plang...


   Si am revenit in Bucuresti cu forte proaspete. Ultima zi de mini-vacanta a fost cu soare si nori pufosi, cu adieri de vant printre crengile inverzite, parca sa ne arate ca primavara e un anotimp plin de culoare si imprevizibil si sa ne bucuram astfel de fiecare moment din viata.

   Voi cum ati petrecut aceasta mini-vacanta? :)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Activităţile care ne ajută şi ne dezvoltă

Starting point    După ce am revăzut zilele acestea o prezentare TED extrem de cunoscută şi cu un mare impact pentru mine, mi...