Ca tot a
venit mini-vacanta de 1 Mai, nu stiu cum ati petrecut-o voi, la mine a fost cu
ceva treburi interesante. Sa tot fie deja vreo patru ani de cand nu am mai
stiut ce inseamna o mica iesire, asa de relaxare. Sa tot fie vreo patru ani de
cand am luat niste decizii fundamentale care mi-ai schimbat radical viata si
care m-au adus in punctul in care ma aflu astazi. Decizii care m-au facut sa
realizez ca nasul meu avea dreptate cand spunea ca o decizie cand o iei, pe
moment nu ai certitudinea ca e buna sau mai putin buna, dar ca timpul sigur
ti-o arata. Asa cum nasa il completa spunand ca oricat ai fi de om bun, atunci
cand stai langa anumite persoane care de trag in jos, tot in directia aceea te
indrepti si tu. Adevarul e ca este mult mai frumos sentimentul sa-ti petreci
timpul cu oameni care isi gasesc bucuria in orice, care stiu sa zambeasca a
frumos si a frunza verde, cu oameni care, oricat de incercati ar fi de soarta,
isi aduna atat de bine puterile pentru a merge inainte incat aproape ca te
socheaza forta lor si te jeneaza nimicurile pentru care tu ajungi sa te plangi.
Si tot in
aceasta mini-vacanta de 1 Mai au fost cateva momente care mi-au reamintit de ce
a fi om e lucru mare, ca respectul ti-l castigi indiferent de varsta si ca daca
ai lasat ceva frumos in urma ta inseamna ca n-ai trait degeaba. Asa cum mi-am
reamintit ca depinde de fiecare dintre noi cu ce alegem sa ne consumam timpul
si energia.
Si uite-asa
in prima zi de mini-vacanta am pedalat prin Bucuresti. Sa ne-ntelegem, eu sunt
genu’ acela fricos, mai ceva ca un copil cand il scoti din sfera de confort:
aoleu da’ sa nu cad, aoleu da’ sa nu ma julesc, aoleu da’ stai ca nu stiu pe
unde sa o iau, bla bla bla, adica imi gasesc tot felul de scuze pentru frica
mea. Eh, uite ca pentru prima data dupa multi ani am ajuns sa dau la pedale in
frumosul nostru Herastrau, m-am ciocnit de-un alt biciclist, mai ca sa ma urc
peste pietonii care sedeau tacticos pe pista biciclistilor, dar tot m-am
bucurat de plimbare. Mai tin si eu cont de ideile si sfaturile care mi se dau
;) Iar la urmatoarea plimbare o sa-mi pun pe bicicleta si-un cosulet cu flori.
A doua zi,
mai mult pe nepusa masa m-am trezit ca parchez in satul copilariei mele (aici si aici doua povesti din vara anului trecut). Aici m-au trantit niste amintiri,
am realizat din nou ca sunt oameni atat de dragi sufletului meu pe care nu am
sa-i mai vad vreodata, dar care mereu vor fi langa mine prin bunatatea si
frumusetea lor. Si tot aici cineva mi-a reamintit ce inseamna respect si sa
apreciezi oamenii cu adevarat buni atunci cand ii ai alaturi, indiferent
incotro te duce viata, un om care mai bine de 10 ani mi-a aratat afectiune facand
parte din familia lui, acoperit acum de ganduri, dureri si griji, dar cu aceeasi afectiune, grija si respect fata de mine. Ne-am salutat si
ne-am luat fiecare la revedere parca cu alti ochi fata de cum o faceam cu cel
putin patru ani in urma ;) Mai toata ziua a fost ploioasa. Poate pentru ca
uneori ingerii plang...
Si am revenit
in Bucuresti cu forte proaspete. Ultima zi de mini-vacanta a fost cu soare si
nori pufosi, cu adieri de vant printre crengile inverzite, parca sa ne arate ca
primavara e un anotimp plin de culoare si imprevizibil si sa ne bucuram astfel de fiecare moment din viata.
Voi cum ati
petrecut aceasta mini-vacanta? :)
