Astazi am chef sa scriu si atat. Iar articolul de astazi
porneste de la o idee data de o persoana tare draga din viata mea. O persoana
care, intr-un alt context, nu am avut puterea de a spune ca imi doream mai mult
prezenta ei, pur si simplu, din bunatatea si frumusetea pe care le emana cu
fiecare ocazie.
Si anume, exista sau nu exista prietenie dupa iubire?
Si ii raspund pe aceasta cale. Din punctul meu de vedere
exista prietenie dupa o relatie. Adevarat ca uneori ar fi mai bine daca aceasta
relatie de prietenie ar fi inaintea celei de iubire, dar din propria experienta
pot spune ca pana la urma totul se rezuma la cei doi.
Iar acea prietenie are o alta culoare in acel context, pe
langa faptul ca te invata cum sa vezi persoana respectiva cumva parca dintr-o
alta perspectiva.
Cred ca începi sa realizezi cat a tinut cineva la tine abia
cand nu mai e.
Si te surprinde brusc ca pot exista si relatii frumoase
chiar dupa ce relatia amoroasa se termina. E un sentiment placut sa iti spuna
cineva cat ai insemnat pentru el prin exemple concrete, prin respect, printr-un
soi de mangaiere nevazuta. Ce simti cand cineva te surprinde cu o descriere a
ta pe care, parca, nici tu nu o cunosteai?
Sa vezi ca cineva isi aminteste peste vreme detalii despre tine
despre care tu nici nu mai visai, asta da experienta.
Si da, am avut experienta de a avea alaturi pe cineva care
mi-a fost si iubit, si prieten, si parinte si orice altceva. Si chiar si intr-o
anumita perioada in care se poate spune ca am fost despartiti, acest om a stiut
sa vegheze asupra mea.
Am vazut ce inseamna implicare, dedicare, respect, intelepciune,
aprecierea omului de langa tine, comunicare, placere, faptul ca intotdeauna
erau vazute calitatile si nicidecum asa-zisele defecte, ce a insemnat sa-mi fie
alaturi la greu si sa-mi accepte momentele dificile, sa ma stranga in brate, sa
guste cu placere din ce reuseam sa gatesc, sa ma inteleaga daca eram obosita
dupa o zi de munca, sa-mi fie alaturi cand nu aveam un job, sa-mi inteleaga
independenta, sa aprecieze frumos cand ii calcam o camasa, sa ma ridice ca om, sa
ma protejeze de situatii care nu ma priveau, sa imi spuna pe un ton emancipat
si lucrurile care nu imi conveneau, dar care stiam ca mai apoi ma vor ajuta si
parca sa se retraga intr-o alta lume cand a simtit ca nu va mai putea fi langa
mine asa cum si-ar fi dorit.
Iubirea pana la urma se invata, se construieste, te apropie
chiar si atunci cand iti e frica.
Am avut astfel ocazia sa vad si sa simt cum e acea prietenie
aparte ramasa dupa o iubire. De fapt, cred ca pur si simplu se transforma
intr-un alt soi de iubire.
Ce inseamna pentru mine a ramane prieteni dupa ce in
prealabil am avut o relatie? Sa mai stiu intr-un fel sau altul de persoana
respectiva, sa povestim, sa ne vedem cu respect la o plimbare, sa ne uram de
sanatate cu fiecare ocazie, sa ne strangem cu drag in brate la o eventuala
reuniune, sa bem o cafea in liniste, sa ne auzim din cand in cand la un
telefon. Si povestea continua...
Voi cum vedeti acest tip special de relatie? :)
Nu prea inteleg ce nu a functionat in cazul asta. De ce e cu final???
RăspundețiȘtergereGima, este cu final pentru ca am invatat ca uneori viata ne arata ca pot fi si lucruri mai presus de noi. Si pe care, oricat ne-am dori, nu le putem controla. Si inveti sa respecti asta si sa fii recunoscator ca cel putin ai avut sansa de a trai astfel de momente in viata, momente care mai apoi sa iti calauzeasca pasii catre un drum mai bun si mai frumos. Si ca intotdeauna vei avea un respect teribil pentru un Om care stiut sa iti ofere una dintre cele mai frumoase amintiri.
ȘtergereSi da, sunt si lucruri in viata pe care nu le putem controla...
Si te rog sa imi scuzi raspunsul care ajunge abia acum :(
Ștergere