Despre colegialitate

   Discutam cu cineva de curand despre cat este de important să ne cunoaștem pe noi înșine. Dacă ar veni maine cineva către voi cu întrebarea “Ce înțelegeți prin colegialitate?”, v-ați gandit vreodată ce ați răspunde? Sau cat este de importantă aceasta pentru voi?

   Ideea articolului de astăzi mi-a venit pornind de la o discuție cu o prietenă foarte bună. Îmi povestea într-una din zilele trecute că a avut ocazia să experimenteze din punct de vedere profesional mai multe tipuri de colective. Din fiecare a încercat să ia tot ce a fost mai bun și mai frumos din interacțiunea cu colegii care formau echipele respective. Evident că s-a lovit și de zile mai puțin ușoare sau cu momente mai tensionate. Dar asta nu a descurajat-o niciun moment. Ba din contră. A învățat ce înseamnă să interacționezi cu oameni, de la sine înțeles fiind că suntem diferiți. A învățat ce înseamnă să împarți toate momentele, să te susții unul pe celălalt, să ai oameni de la care poți învata o mulțime de lucruri.

   Că tot veni vorba de împărțit, și-a amintit cu nostalgie de începuturile ei în ce însemna domeniul profesional. O companie micuță, romanească. Undeva pe la începutul anilor 2000. Primul ei job la care mergea în paralel cu facultatea. La birou ziua de joi era zi de “grătar”. Făceau o listă cu ce iși dorea fiecare coleg, un alt coleg mergea să achiziționeze cele necesare și un alt coleg meșterea de zor la grătar. Mai apoi se strangeau toți la pauza de masă, glumeau, depănau amintiri și idei, radeau. Anii au trecut, unii dintre colegi nu mai sunt, alții și-a văzut cumva de alt drum în viață.

   Încet încet au purtat-o pașii și către mirajul multinaționalelor. Poate a fost ea norocoasă. Dar cele din care ea a făcut parte au fost cu oameni la fel de frumoși, implicați, adevărați profesioniști, oameni calzi, prietenoși, săritori. Din nou iși reamintește cu drag despre evenimente duse cu intensitate la bun sfarșit sau despre colegii care se concentrau pe a vedea tot ce era mai bun in ceilalți. Aceiași colegi săritori care atunci cand se aflau în situații-limită iși arătau acel caracter frumos. Cum ai putea să nu te duci de drag într-un loc în care în cea mai mare parte a timpului vezi oameni inteligenți, buni, implicați și, din nou, prietenoși? Locuri în care a putut vedea ce înseamnă cu adevărat abilitațile de leadership și nu doar luate dintr-o carte?

   Și evident că era aproape inevitabil să nu o întreb dacă a avut parte și de altfel de experiențe în interacțiunea cu colegii. Iar răspunsul merită cu siguranță pomenit, tocmai pentru a ne reaminti sau chiar învăța ceva din el.

   Cum era de așteptat, a avut de-a face și cu oameni cu care nu era pe aceeași lungime de undă. Dar inclusiv din această situație a învățat ceva valoros. Așa a ajuns să aprecieze oamenii care, chiar dacă au păreri și puncte de vedere diferite de ale ei sau care au griji și supărari, zile mai puțin bune sau ganduri care nu te lasă să fii relaxat în fiecare zi, știu să transmită totul într-un mod matur și demn. Dar i-a fost dat să audă și lucruri care au șocat-o de-a dreptul. Alminteri cum ai putea să rămai altfel decat șocat cand afli că o colegă, bolnavă incurabil fiind, este repezită de o altă colegă cum că s-ar plange prea mult despre situația ei? Lucru care în realitate nu se aplica absolut deloc. Si chiar daca ar fi fost așa, asta tot nu-i dădea dreptul respectivei să verbalizeze asemenea idee. Așa a aflat însă prietena mea ce se înțelege prin expresia “a face umbră pămantului degeaba”.

   Ascultandu-i povestea, prietena mea mi-a oferit o lecție de neprețuit despre cat este de valoroasă colegialitatea și care, în anumite situații, chiar se poate transforma și într-o frumoasă prietenie. Chiar și Organizația Gallup a făcut un studiu privind prietenia la serviciu și cat este de importantă aceasta (am scris despre asta aici). De aceea m-am și bucurat de acordul prietenei mele de a povesti despre toate acestea.

   Ce înseamnă “colegialitate” pentru mine? O relație profesională matură, cu implicații sincere, încredere, susținere, ajutor cand și cum este cazul, momente petrecute împreună care chiar sudează echipa, zile în care luăm masa împreună și ne cunoaștem mai bine, implicare pentru a avea rezultate extraordinare, a face cat mai multe lucruri pentru că, implicit, ne vom simți și mai bine. Și toate acestea cu siguranță le vei regăsi acolo unde oamenii au o bunătate autentică. Fără aceasta, totul este doar praf în ochi.

   Într-adevăr, este mult de lucrat în acest sens, dar cu siguranță se poate. Mie una mi-a fost dat chiar să experimentez să simt că aș fi colegă cu un grup de oameni extraordinari, deși nici măcar nu făceam parte din aceeași organizație. Dar ne intersectam aproape zilnic pe holurile clădirii în care ne desfășuram fiecare activitațile. Interesantă perspectivă de care nu aș fi crezut să am parte vreoadată.

   Și avand în vedere că stăm mai mult la muncă decat acasă, voi ce înțelegeți prin “colegialitate”?