Un alt înger, același nume

   Sunt aproape doi ani de cand scriam o poveste similară aici. Astăzi ceva a venit parcă să închidă cercul. Culmea ironiei, în perioada facultății am avut un curs care ne învăța despre botez, nuntă și înmormantare. Un soi de ciclu al vieții pe care ar trebui să-l luăm cumva ca dat. Și oare de ce finalul sau ce-om numi noi un final nu ne vine atat de natural?

   Pe Nico am cunoscut-o total întamplător. De altfel, asa cum se-ntamplă cu multe întalniri în viață. Sau poate nu… Am cunoscut-o cand făceam parte din echipe separate și, ce m-a apropiat de ea din primul moment, a fost zambetul atat de cald și sincer și vocea care îți transmiteau toată bunătatea ei. Era imposibil să nu remarci acest Om minunat! Mi-aduc aminte și acum tristețea ei cand a aflat că nu ne vom mai saluta în fiecare zi, dar asta ne-a apropiat și mai mult. De fiecare dată cand mă întorceam cu treabă în clădire, de fiecare dată ne pupam și ne îmbrățișam cu atata căldură cum rar mi-a fost dat să simt.

   Viața mi-a arătat că lucrurile pot lua cea mai neașteptată întorsătură. Am plecat dintr-un loc pentru a mă întoarce în același loc exact cat să fim colege și spre nedumerirea multora. Mi-aduc aminte mesajul pe care mi l-a dat cu atata bucurie cand a aflat… Știam că asta îi va face bine. Sau cel puțin așa vroiam să sper, că va reuși să treacă peste primul moment de încercare. Pentru că mai apoi m-a anunțat și de al doilea. La nici două săptămani după ce am revenit într-un loc care îmi amintea de oameni speciali și extraordinari, Nico m-a anunțat că rămane acasă.

   Am continuat să vorbim și să ținem legătura așa cum puteam. Un mesaj, un telefon, o îmbrațișare între două drumuri cu niște concedii medicale. Înainte de plecarea mea la Sibiu m-a rugat să am grijă de mine. M-am uitat cum se îndepărtează către stația de autobuz și mi-a trecut prin cap că poate va fi ultima dată cand o s-o văd, Parcă scriam o pagină dintr-o carte. A vieții. Mi-am zis că mi se pare. Asa ne spunem toți, nu? Și cand scriu acest articol am senzația că e atat de aproape și că maine o să merg în același loc unde mă va aștepta cu zambetul sincer și îmbrățișarea atat de calda. De fapt, chiar așa va fi. Pentru că de la tine, Nico, am luat ceva de neprețuit…

• Nu trebuie să cunoști pe cineva de-o viață ca să-ți dai seama de calitatea lui/ei umană.
• Deși trecuse prin multe încercări ale vieții, întotdeauna avea zambetul frumos pe față și un pozitivism despre care mereu mă întrebam de unde avea puterea să-l emane.
• Puteam să am cea mai grea zi, de fiecare dată cand o auzeam strigandu-mă cu un alint atat de drag, uitam instant de orice grijă. Că doar tonul face muzica, nu?
• Sunt oameni care pot exista, dar să facă umbră pămantului degeaba, și Oameni extraordinari care, chiar și atunci cand nu mai sunt fizic, sunt de fapt mult mai prezenți decat alții.
• Bunul simț, modestia și bunătatea nu cunosc funcția de pe cartea de vizită, gradele de pe umeri, valoarea veniturilor din cont.
• Bucură-te și apreciază fiecare moment prin recunoștința de a avea atatea lucruri care sunt de neprețuit. Sănătatea este unul dintre ele.

   Nico, mămică de Geo, și Nico, mămică de Alex, în lumea voastră poate veți face cunoștință. Pentru că în lumea asta cu siguranță întotdeauna cineva o să vă ducă dorul și își va aminti mereu cu drag de voi!

Ce am învățat din organizarea de evenimente

  

Am învățat să păstrez esențialul dintr-o poză

   

   Anul trecut, exact în această perioadă puneam umărul la ce avea să fie unul dintre cele mai provocatoare evenimente pe care le-am organizat (cel puțin pană acum). Alergam între două săli de conferințe, cu liste peste liste și modificări peste modificări. Seara pendulam între trei autocare și cu gandurile în alte o mie de locuri.

   Acum un an adunam amintiri de neprețuit cu una din cele mai dragi echipe din care mi-a fost dat să fac parte. Asta pentru că învățasem mai înainte, în cadrul unei alte echipe cel puțin la fel de frumoasă, ce înseamnă cu adevarat colegi săritori, prietenie între colegi, leadership autentic.

   Cateva idei mai jos (și nu-s luate din cărți, după cum mă amuzam candva cu cineva :)) ):

1. Despre bucuria de a-ți cunoaște colegii mai bine și de a aduna amintiri plăcute împreună.
2. Despre ce înseamnă flexibilitate și adaptabilitate, emoții, noutate și ieșit din sfera de comfort.
3. Despre ce înseamnă cu adevărat team work și team spirit pozitiv.
4. Despre exersat limba engleză (:D) și despre trecut peste frica că lucrurile nu vor ieși bine. Au ieșit de-a dreptul excelent, cu toate greutățile pe care le-am întampinat.
5. Despre gestionat un eveniment de 135 de persoane plus și despre emoțiile de a aduce în Romania colegi care veneau pentru prima dată aici.
6. Despre alte emoții pornind de la faptul că mi-aș fi dorit ca la acest eveniment să participe și alți colegi care deja nu mai făceau parte fizic din acea echipă, dar care se implicaseră cu același devotament ani la randul.
7. Despre acceptarea faptului că sunt lucruri care nu depind de noi și că sunt situații cand altcineva va lua unele decizii care ne vor afecta în mod direct. Tot ce putem face este să fim recunoscători și să mergem înainte.
8. Despre aprecierea unor oameni extraordinari care mai înainte de abilitățile hard, știu să le arate pe cele soft, indiferent de funcția deținută. Pentru că știu să evidențieze zicala “poartă-te cu ceilalți așa cum vrei să fii tratat la randul tău”.
9. Despre legat relații importante cu oameni care fac diferența prin profesionalism, implicare, bunătate, conștiinciozitate, empatie.
10. Despre faptul că o echipă are un “suflet” și că leader cu adevărat este cel care înțelege acest lucru și știe să pună omul potrivit la locul potrivit.

Zi de toamnă în București, cu camera întoarsă pe dos :)

   

   Citeam acum ceva vreme despre un studiu făcut cu privire la satisfacția angajaților (atat în Romania, cat și în alte țări). Un procent extrem de mare de angajați, din punctul meu de vedere (60 – 80%), merge la serviciu, birou, job, you name it, doar din celebra obligație de a-și plăti datoriile.

   Eu mi-am dorit să fac parte din cei care merg cu plăcere la muncă (principalul motiv îl găsiti aici). Și chiar dacă de multe ori pe la colțuri suntem tentați să spunem că nu se poate, vă spun cu toată încrederea că se poate. Nu zice nimeni că fiecare zi va fi roz și cu “floricele pe campii”. Dar dacă în cea mai mare parte din timp simțiți acea liniște și apreciere care fac diferența, acea intuiție sau instinct că e ce trebuie, atunci chiar sunteți norocoși.

   Cu alte cuvinte, într-un an se pot schimba multe. Zic că e util să învățăm să fim recunoscători și să ne bucurăm de fiecare moment :)

Recunoștință pentru fiecare lecție...fotografică

Prima ședință foto în Grădina Botanică

 

   

   Săptămana ce tocmai a trecut mi-am dorit foarte mult să ajung în Grădina Botanică din București. Ar fi fost a doua oară în acest an și a doua oară în viață, prima dată fiind în primăvară. Nu știam exact ce culori voi găsi sau ce frunze frumos răsfirate și așternute aidoma acelui covor din poveștile pe care le auzeam copil fiind în școala generală. Sau ce lumină tomnatică care să mă ajute să surprind ceva mai mult din ce vedea ochiul meu, după cum bine îmi spunea cineva de curand.

   Pentru că lucrurile nu se așează întotdeauna cum ne dorim noi, și totuși se aștern cum ar trebui, în weekend-ul trecut am ajuns să fotografiez aici prima ședință foto a unei fetițe care astăzi împlinește…1 lună. V-am indus puțin in eroare cu titlul, așa-i? :)) Fotografiile cu gărgărița de fetiță și ai săi părinți au ajuns deja la ei și, cu aceeași curiozitate aștept să văd și eu ce poză vor alege părinții să imprime pe invitația de botez. Adevărat, un sentiment de satisfacție tare plăcut să stiu că una din pozele mele va bucura pe cineva în acest sens. Și același sentiment de bucurie primit de la mămica căreia i-am pus aparatul în brațe pentru a mă surprinde la randu-mi în cateva cadre. Doar nu era să ratez ocazia :D

   Și cum era aproape imposibil să trec pe-aici și să nu fotografiez și alte culori și ganduri care mi-au apărut ca într-un vis, iată mai jos ce a ieșit. Veți sesiza probabil că toamna încă nu și-a intrat în drepturi totale în Grădina Botanică și că are înca o tentă văratecă. Deci o iau ca pe un semn ca să mă reîntorc în acest loc deosebit. Estimez că toamna cea plină de cărămiziu, în combinație cu portocaliu și maro, să mă aștepte printre frunzele copacilor cam în vreo lună. Pană atunci, mă bucur în continuare de alte momente minunate.

   Voi cu ce activități și lucruri deosebite v-ați delectat și relaxat sufletul în acest week-end? :)