Sunt aproape doi ani de cand scriam o poveste similară aici.
Astăzi ceva a venit parcă să închidă cercul. Culmea ironiei, în perioada
facultății am avut un curs care ne învăța despre botez, nuntă și înmormantare.
Un soi de ciclu al vieții pe care ar trebui să-l luăm cumva ca dat. Și oare de
ce finalul sau ce-om numi noi un final nu ne vine atat de natural?
Pe Nico am cunoscut-o total întamplător. De altfel, asa cum
se-ntamplă cu multe întalniri în viață. Sau poate nu… Am cunoscut-o cand făceam
parte din echipe separate și, ce m-a apropiat de ea din primul moment, a fost
zambetul atat de cald și sincer și vocea care îți transmiteau toată bunătatea
ei. Era imposibil să nu remarci acest Om minunat! Mi-aduc aminte și acum
tristețea ei cand a aflat că nu ne vom mai saluta în fiecare zi, dar asta ne-a
apropiat și mai mult. De fiecare dată cand mă întorceam cu treabă în clădire,
de fiecare dată ne pupam și ne îmbrățișam cu atata căldură cum rar mi-a fost
dat să simt.
Viața mi-a arătat că lucrurile pot lua cea mai neașteptată
întorsătură. Am plecat dintr-un loc pentru a mă întoarce în același loc exact cat
să fim colege și spre nedumerirea multora. Mi-aduc aminte mesajul pe care mi
l-a dat cu atata bucurie cand a aflat… Știam că asta îi va face bine. Sau cel
puțin așa vroiam să sper, că va reuși să treacă peste primul moment de încercare.
Pentru că mai apoi m-a anunțat și de al doilea. La nici două săptămani după ce am
revenit într-un loc care îmi amintea de oameni speciali și extraordinari, Nico
m-a anunțat că rămane acasă.
Am continuat să vorbim și să ținem legătura așa cum puteam.
Un mesaj, un telefon, o îmbrațișare între două drumuri cu niște concedii
medicale. Înainte de plecarea mea la Sibiu m-a rugat să am grijă de mine. M-am
uitat cum se îndepărtează către stația de autobuz și mi-a trecut prin cap că poate
va fi ultima dată cand o s-o văd, Parcă scriam o pagină dintr-o carte. A vieții.
Mi-am zis că mi se pare. Asa ne spunem toți, nu? Și cand scriu acest articol
am senzația că e atat de aproape și că maine o să merg în același loc unde mă
va aștepta cu zambetul sincer și îmbrățișarea atat de calda. De fapt, chiar așa
va fi. Pentru că de la tine, Nico, am luat ceva de neprețuit…
- Nu trebuie să cunoști pe cineva de-o viață ca să-ți dai seama de calitatea lui/ei umană.
- Deși trecuse prin multe încercări ale vieții, întotdeauna avea zambetul frumos pe față și un pozitivism despre care mereu mă întrebam de unde avea puterea să-l emane.
- Puteam să am cea mai grea zi, de fiecare dată cand o auzeam strigandu-mă cu un alint atat de drag, uitam instant de orice grijă. Că doar tonul face muzica, nu?
- Sunt oameni care pot exista, dar să facă umbră pămantului degeaba, și Oameni extraordinari care, chiar și atunci cand nu mai sunt fizic, sunt de fapt mult mai prezenți decat alții.
- Bunul simț, modestia și bunătatea nu cunosc funcția de pe cartea de vizită, gradele de pe umeri, valoarea veniturilor din cont.
- Bucură-te și apreciază fiecare moment prin recunoștința de a avea atatea lucruri care sunt de neprețuit. Sănătatea este unul dintre ele.
Nico, mămică de Geo, și Nico, mămică de Alex, în lumea
voastră poate veți face cunoștință. Pentru că în lumea asta cu siguranță întotdeauna
cineva o să vă ducă dorul și își va aminti mereu cu drag de voi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu