marți, 18 iulie 2017

Balansul dintre teorie şi acțiune






   Sau cum spune o vorbă românească: “Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.” Trăim într-o eră în care accesul la informaţie funcţionează cu o viteză fulgerătoare. Am ajuns să trecem de la a ne strădui să găsim cărţi, articole sau ziare, la a avea puterea să ne organizăm timpul corespunzător şi să alegem cum şi cu ce dorim să ni-l consumăm.

   Pentru mine a fost şi va fi întodeauna o lecţie de viaţă imaginea bunicului meu care citea şi recitea de nenumărate ori un acelaşi ziar vechi şi îngălbenit de vreme pentru că la altceva avea acces mult prea puţin. Probabil de la el am luat această plăcere a lecturii care m-a învăţat multe şi mi-a deschis mintea către şi mai multe. Pentru a înţelege, a face analogii, a-mi dezvolta un vocabular sau pentru a lega relaţii frumoase, printre multe altele.




   Trecând însă prin toţi aceşti ani şi luând din plin toată această revoluţie pre şi post internet, am ajuns să simt inclusiv atracţia faţă de anumite subiecte şi teme regăsite în feluritele modalităţi de comunicare. Şi da, încă sunt o femeie căreia îi place să citească o carte din scoarţă-n scoarţă, în detrimentul deja celebrului Kindle, să spunem. Recunosc că mirosul cărţilor este încă pe lista lucrurilor care îmi oferă o senzaţie aparte, asemeni senzaţiei de productivitate cu fiecare pagină parcursă al cărei foşnet se aude încet în timp ce trec la următoarea pagină. Asta nu înseamnă că nu parcurg şi multe şi interesante articole de business, travel, dezvoltare, fashion şi altele asemenea. Iar acelea evident că de cele mai multe ori aleg să le parcurg online. Să mai ţinem şi cu finanţele personale, zic :)) 

   Revenind la ideea din titlu, dar şi pentru a face o corelaţie cu o idee similară preluată dintr-o discuţie pe care am avut-o cu o persoană deosebită care m-a inspirat foarte mult, încă din primele momente când am început să lucrăm pe anumite proiecte. Remarca a fost una cât se poate de pertinentă, şi anume: oricât de mult citim, pe orice subiect şi oricât ne-am documenta la un moment dat, fără a ajunge să punem cât mai mult în practică, totul va fi fost aproape fără folos. iar această idee se poate extrapola către orice context şi situaţie de viaţă, cu acelaşi atribut avut în vedere al relativităţii şi percepţiei fiecăruia dintre noi. În absolut orice context:




    -    Vrei un job mai bun, citeşti nenumărate materiale despre carieră, cum să te prezinţi la interviu, cum să te îmbraci sau ce întrebări să pui, dar abia dacă trimiţi două aplicaţii.

    -     Îţi doreşti să slăbeşti câteva kilograme, dar masa ta conţine mai mereu câte-un fast food, deşi ai citit despre dezavantajele unei astfel de alimentaţii.

    -     Ai citit şi ai început să înţelegi câte ceva despre psihologia umană, ai aşteptări legate de respect, deschidere sau alte sentimente pozitive din partea celor din jur, dar acţiunile şi cuvintele tale arată o totală neconcordanţă. Şi da, respectul se câştigă uneori prin lucruri atât de mici. Ca de exemplu, dacă spui că faci un lucru la o anumită dată, la o anumită oră sau într-un anumit context, chiar să faci ceea ce spui că faci.

    -    Te-ai documentat din variate cărţi sau articole de psihologie, dezvoltare personală şi alte asemenea despre cum stă treaba cu trecerea timpului şi că e singurul ireversibil, şi totuşi accepţi încă lângă tine oameni care îi tratează pe cei de lângă tine cu dispreţ, răutate sau nepoliticos.

    -    Îţi doreşti activităţi interesante, plimbări, interacţiune cu oameni de calitate, ai citit despre multe inclusiv pe tema asta, dar când vine weekend-ul alegi să te pierzi în faţa televizorului. 




   Şi lista se poate întinde pe muuulte rânduri. Unde intervine acţiunea în toate aceste exemple şi nu numai? Simplu, în fiecare moment, secundă, clipă când alegem ceea ce facem şi alegem ceea ce trăim. Adevărat, am spus simplu, dar nu uşor. Pentru că…been there, done that, I admit. Și eu am experimentat multe până să ajung să înțeleg niște lucruri.

   E mult mai simplu să aluneci într-un cerc vicios, inclusiv în cercul inactivităţii. Sau în a ne îmbăta cu apă rece că un om care ne trage în jos, care ne îndepărtează de familie şi prieteni cu o atitudine care lasă de dorit, nu va face acelaşi lucru şi cu noi înşine mai devreme sau mai târziu şi că e doar o chestiune de timp. Astfel că ne spunem că ni se pare şi ne găsim tot felul de scuze inutile.

   Sau e mult mai simplu să spunem atunci când auzim că cineva are un job/business/whatever aşa cum ne-am dori şi noi că a avut noroc. Fără să ne gândim la toată munca din spatele fiecărei realizări. E mult mai uşor să vii cu nişte scuze inutile când intârzi să livrezi ce promiţi, eventual şi cu o promisiune pe care nu te-a obligat nimeni să o faci, decât să îţi asumi, şi ulterior să îndrepţi.

   E mult mai simplu să aluneci în faţa unui ecran de TV, cu o emisiune brain wash, decât să îţi calci o rochie sau o cămaşă cu un pantalon, să-ţi asortezi o încălţăminte şi-o bijuterie şi să ieşi chiar şi singur/ă să bei o cafea în oraș. Neacceptând că poate vei rata cea mai gustoasă cafea din lume…





   Simplu, normal că totul e mai simplu. Dar puterea de a avea curaj şi de a trece la acţiune îţi vor aduce cu siguranţă cele mai multe realizări si fericire, valabile pe orice plan. Şi da, uneori dintr-un punct de vedere emoţional, ca să îţi găseşti acest curaj ar trebui să treci mai înainte prin multe alte stări. Iar toate acestea nu sunt deloc uşoare.

   Voi când aţi avut curajul să îndrăzniţi ultima dată?...







marți, 11 iulie 2017

La ce ajută să avem o agendă




My number 1


   Şi când spun agendă mă refer la acel carneţel, caiet, agendă datată, blocnotes, notebook, numiţi-o cum doriţi. Acea agendă în care ne notăm lista lucrurilor de făcut, întâlnirile pe care le stabilim, cumpărăturile pe care le avem de făcut sau cheltuielile aferente. 

   Într-o eră ca a noastră în care totul se întâmplă pe repede-înainte, văd din ce în ce mai puţin utilizată această agendă. Deşi, având ocazia şi şansa de a interacţiona de-a lungul timpului cu oameni din medii diverse, cu profesii şi funcţii diferite, cu hobby-uri care mai de care mai interesante, am sesizat un lucru. Iar acela este faptul că oamenii care au o viaţă mult mai aşezată, aş spune chiar mai organizată, cu o anumită mulţumire în raport cu tot ce este legat de viaţa lor, oameni de succes, leaderi autentici şi care inspiră într-un sens pozitiv, au la îndemână această…agendă.





   Poate sună ciudat, dar la o simplă căutare pe net, putem descoperi foarte uşor care sunt avantajele scrisului de mână (de văzut foarte bine diferenţa între scrisul de mână şi butonatul pe telefon, tabletă sau laptop). Corelând cu ideea de a avea zilnic o agendă, am descoperit inclusiv din propria experienţă că simt o productivitate foarte mare şi un sentiment al realizării foarte plăcut atunci când încep să bifez ca îndeplinite multe din lucrurile pe care mi le notez acolo.

   De câte ori am avut şansa de a interacţiona cu acei oameni extraordinari, care m-au inspirat şi de la care am avut enorm de multe lucruri de învăţat, aproape întotdeauna aceştia aveau o agendă. Evident că ştiau ce şi când anume să noteze în ea, pentru că erau conștienți de diversitatea lucrurilor, când în cadrul anumitor întâlniri, și mai mereu o aveau la îndemână din alte multiple raţionamente.

   Coincidenţă sau nu, și eu mi-am asimilat această idee pentru că i-am regăsit o utilitate care am simţit că pe mine mă ajută. Am realizat că inclusiv aspectul, funcţionalitatea şi mărimea contează pentru mine. Detalii care fac diferenţa, dar pe care uneori le ignorăm. Şi per ansamblu, o agendă care poate, în primă instanţă, să fie percepută ca un detaliu de ignorat, are (cel puţin din punctul meu de vedere) o importantă foarte mare. Asupra productivităţii noastre, a imaginii noastre, a felului cum suntem percepuţi de oamenii cu care interacţionăm, şi inclusiv cu impact asupra organizării noastre.

   De avut însă în vedere să nu ajungem să ne incurcăm în prea multe agende :)) Lucru de care, recunosc, că m-am lovit :D Dar şi această situaţie m-a ajutat în multe privinţe. Astfel că, acum am rămas la două agende principale: una de to do-uri & întâlniri şi una creativă, după cum îmi place mie s-o numesc.

   Voi cum va descurcaţi cu agendele şi în ce situaţii le folosiţi cu precădere? ;)




Best coffee ever



marți, 27 iunie 2017

5 lucruri pe care le-am învăţat din experienţa de a lucra de acasă



  
Home is where your heart and mind are
  

   “Minţile luminate discută idei, minţile mediocre discută evenimente, iar minţile mici discută oameni.” (Eleanor Roosevelt) – este pentru mine o idee cu care am rezonat extraordinar de bine şi pe care chiar de curând mi-am reamintit-o din discuţia cu una din cele mai dragi prietene. După cum probabil aţi sesizat, obişnuiesc să spun că multe din ideile care îmi vin pentru articolele mele pleacă de la discuţii constructive şi interesante de viaţă, discuţii pe care îmi place tare mult să le port cu astfel de oameni minunaţi. Acestea merg mână-n mână şi cu acţiunea, dar despre acţiune într-un viitor articol ;)

   Revenind la titlul articolului meu de astăzi, mi-am propus să evidenţiez câteva din lucrurile pe care eu le-am învăţat din întreaga mea experienţă profesională atunci când am avut ocazia de a dezvolta anumite proiecte fără să ma aflu zilnic la birou. Mai concret, când am avut opţiunea de a lucra doar de acasă. Menţionez însă că (pentru mine) este o diferenţă între a lucra de acasă (doar de acasă/cafenea/co-working spaces/vârf de munte/băncuţa din parc, etc.) şi varianta remote (când ai posibilitatea să îmbini zilele când eşti atât la birou, cât şi într-o cafenea/anticafenea/parc/piscină, etc. :D).


Dolce far niente


   Aşadar, iată mai jos o înşiruire care nu se vrea a fi exhaustivă, ci mai degrabă aleatorie şi poate ca un bun reminder/ceva care să ne dea de gândit atunci când ne dorim foarte tare un lucru şi am fi tentaţi să sacrificăm altele, uitand să analizăm cât mai multe din aspectele importante. Pentru că, până la urmă, cred că cel mai important este că atunci când luăm o decizie, să o luăm într-o cât mai bună cunștință de cauză. Astfel încât să nu ajungem să regretăm puternic decizia luată dintr-un impuls. Ca de exemplu, să ne dăm demisia dintr-un post foarte bun, dintr-un impuls de moment, crezând că ne vom bucura mai mult de senzaţia oferită de “confortul” de a lucra de acasă.


Somewhere in the Bucharest city center


   1.  Dacă îţi doreşti să lucrezi de acasă crezând că te vei putea trezi la orice oră şi apuca de treabă la orice oră, think again. Alminteri nu vei avea niciun rezultat, foarte curând vei intra într-un cerc viciios de a te simţi neproductiv, când vei primi un telefon de cu dimineaţă de la un client, vei avea o voce încă somnoroasă şi doar imaginează-ţi cam cum va da asta pentru…brandul tău personal. 

   2.  Organizare, organizare şi iar organizare – când lucrezi de acasă eşti foarte tentat să fii distras de mult mai multe. Aici eşti doar tu şi cu tine. Tu îţi ţii evidenţa proiectelor, orelor lucrate, cum le pui pe căprării, cum le gestionezi, cum le bifezi ca "realizate" sau "încă în lucru". Când îţi reaminteşti cât este de important să îţi iei totuşi şi acele mici pauze de reîncărcare sau să nu sari peste masa de prânz, respectiv să nu te întinzi prea mult în “pauza de prânz”. 

   3.  Dacă te gândeşti să lucrezi de acasă pentru că astfel vei avea mai mult timp să te ocupi şi de treburile gospodăreşti-casnice-administrative, ţi-aş sugera să te gândeşti din nou. Dacă doreşti să programezi o maşină de spălat între două momente când vrei să te dezmorţeşti după un anumit interval de timp de stat în faţa calculatorului/laptopului, asta nu ar trebui să-ţi ia mai mult de zece minute. Dacă îţi laşi însă în stand-by celelalte activităţi aferente proiectelor profesionale şi ajungi să le amesteci fără să îţi dai seama către o obişnuinţă mai degrabă dăunătoare, acestea cu siguranţă te vor afecta în viitor. Şi nu în sens pozitiv. 

   4.  Dacă eşti o persoană mai degrabă extrovertită şi sociabilă, lucratul de acasă te va învăţa foarte bine cam cât este de important acest aspect pentru tine. Pentru mine cred că asta a fost una dintre cele mai importante lecţii. Şi anume să realizez cu atât mai clar că, atunci când ai ocazia să faci parte dintr-o echipă unită, cu oameni dedicaţi, implicaţi şi profesionişti (evident că nu orice fel de echipă ;) ), aproape întotdeauna ai mult mai multe idei creative, te dezvolţi mult mai mult prin prisma eficienţei şi a interacţiunii cu colegii tăi. 

   5.  Gestionarea tuturor relaţiilor din viaţa ta – când lucrezi de acasă, unii din oamenii care fac parte din viaţa ta vor avea tentaţia să confunde că timpul tău ar părea ca într-o vacanţă prelungită. Şi că astfel pot veni cu anumite solicitări sau diligenţe conform percepţiei lor. Lucru care, de fapt, nu se aplică absolut deloc. Ba din contră. Când lucrezi de acasă, abilităţile tale de atenţie, organizare, eficiență, şi altele asemenea, se ascut şi dezvoltă cu atât mai mult. Iar acele persoane la rândul lor vor trebui să înţeleagă că, lucrând de acasă nu înseamnă că eşti într-un concediu de odihnă permanent. 

   Lista cu siguranţă ar putea fi mult mai lungă. În concluzie: ca orice altă situaţie de viaţă (viaţă care, prin excelenţă, este relativă şi câţi oameni atâtea percepţii), şi lucratul de acasă prezintă părţi pozitive şi părţi care merită îmbunătăţite. Şi din absolut toate avem ceva de învăţat. Ce am învăţat eu că este important? Să te bucuri de călătorie şi să ai puterea să împărtăşeşti şi cu ceilalţi din cunoştinţele tale pentru a putea face o lume mai bună şi mai frumoasă, cu o acţiune oricât de mică.

   Sunt curioasă voi ce alte puncte aţi adăuga acestei liste :)


Teasty flower girl


Ice cream - guilty pleasure


Be happy


Teapot capture


Colorful life


My special bubble


Heart shape


Sky shapes


Same bubble, another flower angle


Everything is possible

Activităţile care ne ajută şi ne dezvoltă

Starting point    După ce am revăzut zilele acestea o prezentare TED extrem de cunoscută şi cu un mare impact pentru mine, mi...