Cum supravietuim in Bucuresti

Recunosc ca ideea acestui articol a pornit de la fondatorul unui grup pe LinkedIn, un om pe care il respect tocmai pentru ca stie sa comunice intr-un mod foarte eficient, deschis, cu argumente pertinente, si n-am sa fac un secret din asta.

Buuunnn. Acum ceva vreme, cand imi postam si eu acolo, pe grup, link-ul catre acest blog al meu, am avut cateva comentarii foarte interesante. Am sustras de-acolo aceasta intrebare, si anume “Cum supravietuim noi in Bucuresti?” La vremea aceea parca nu stiam de unde sa apuc intrebarea. Intre timp, asemeni unui puzzle si mai lovindu-ma de niste situatii, am ajuns la oaresce pareri :D Bucurestiul este un oras frumos, adica intelegeti voi, partea pe care alegem fiecare sa o vedem. Va atasez aici chiar si cateva poze cu ce am ales eu sa vad.

Si uite asa, am ajuns sa ma intreb si eu cum sa fac abstractie de partea aceea inevitabil urata, de oamenii mai putin respectuosi sau profesionalisti, de traficul infernal, de cladirile care stau sa cada pe noi, de soferii stresati care sunt in stare sa se urce pe tine pe trecerea de pietoni, de certurile interminabile din Ratb, de sistemul de invatamant care parca se strica de la an la an (si de partea elevului, si de partea profesorului), de interviuri de angajare mai mult decat dubioase, de cuvintele, poate, prin care parca atragem starile de apatie, de discriminarea si neimplinirea care duc la frustrare etc....

Ei bine, prefer sa ma consider o persoana realista. O persoana realista care face o alegere in fiecare moment. Si alegeri facem chiar in fiecare moment al vietii noastre, fie ca suntem constienti de ele, au ba.

Si iata ce am ales eu, si nu prin prisma faptului ca as fi vreo aiurita care se imbata cu apa rece (da’ ma rog, acum si daca as fi considerata asa, ghinion de nesansa :)) ):

• Aleg sa vad si sa ma inconjor de oameni frumosi, respectuosi, profesionalisti, care stiu sa isi asume actiunile, care isi asuma intr-un fel sau altul greselile, de la care am ce sa invat (despre viata, despre meserie, despre...omenie)
• Aleg sa ma gandesc cum imi pot reorganiza timpul pentru a evita traficul infernal si ambuteiajele (da, si eu am urgente)
• Aleg sa casc ochii de doua ori mai bine cand traversez strada pentru ca este si de datoria mea ca pieton sa fiu atent (pana sa ajung sa am permis de conducere vedeam doar partea mea, iar atunci cand o fosta colega imi spunea cum sta treaba cu sofatul o condamnam; a nu se intelege ca sunt de acord cu sofatul cu viteza si agresiv)
• Aleg sa ascult muzica daca e musai sa ajung undeva cu Ratb-ul si fara doar si poate sa citesc daca folosesc metroul (si da, prefer mai mult metroul, iar ca sa ajung la el sar peste niste statii de Ratb folosind mersul pe jos. Iar urechile mele nu mai sunt afectate de certurile inutile
• Aleg sa vad in actualul sistem de invatamant profesori care mi-au fost colegi de facultate si pe care ii stimez enorm pentru ca si-au putut duce acest vis la indeplinire (intr-o perioada in care se stie care sunt salariile profesorilor romani si ce conditii de predare au). Dar si elevi care le arata recunostinta profesorilor pe Facebook prin vorbe frumoase.
• Aleg sa stiu la ce companie vreau sa fiu, ce valoare da unui angajat si cum il valorifica, tocmai pentru ca si eu, la randul meu, vreau sa aduc valoare prin munca mea (ca vorba cea, daca eu ma fac ca muncesc si tu te faci ca ma platesti, e mai mult decat evident unde se ajunge in astfel de conditii)
• Aleg sa citesc in locul televizorului
• Aleg sa ma plimb in locul discutiilor inutile
• Aleg sa transmit lucruri frumoase in locul vesnicelor plangeri care te-atrag pe-o panta a negativitatii (din care sa vezi acolo greutate s-o iei inapoi)
• Aleg sa arat oamenilor, atat cat pot, cat reprezinta pentru mine (si da, sunt si oameni pe care am ales sa-i las sa plece din viata mea)
• Aleg astfel cum imi impart, gestionez, consum timpul, pentru ca timpul este singura resursa ireversibila si extrem de valoroasa

Deci pe scurt, asa supravietuiesc eu in Bucuresti...si in toata viata mea :)

Voi cum reusiti? ;)

Tipurile de relatii si rostul lor in viata noastra

   Am avut o perioada in care chiar credeam ca toate relatiile sunt cam la fel, unele ba chiar trase la indigo. Pana au inceput sa mi se aprinda niscaiva beculete si sa realizez ca, de fapt, fiecare relatie, indiferent de natura ei, pe care o avem in aceasta viata are un rost, si ca fiecare persoana, prin insasi personalitatea ei, trage catre un taler sau altul al balentei vietii noastre.

   La ce ma refer mai exact? Evident ca din fiecare interactiune si din fiecare relatie avem in primul rand ceva de invatat. Bine, asta daca vrem sa deschidem ochii in sensul acesta, ori daca nu, dam dam dam cu capul in perete pana facem gaura cuvenita in care sa intre intr-un final informatia de viata care e asemeni unei caramide pe care o mai asezam la temelia “casei” noastre.

   Relatii avem de la nastere: relatia cu parintii, relatia cu prietenii, relatia cu fratii, cu partenerii, relatia cu colegii, cu bunicii, cu vecinii, cu copiii, cu nasii si lista poate continua. Ca sa nu fac din acest articol un soi de pomelnic fara rost, iata cam ce-am invatat eu din aceste relatii si, dupa cum spuneam in titlu, care este “rostul” lor:

• Relatia cu parintii: este cea care ne marcheaza cel mai mult, cel mai profund, cel mai acut. Indiferent ca mai avem parintii langa noi sau nu, indiferent daca ne cunoastem parintii sau nu. Ca doar vorba cea, cand ne nastem nu alegem noi cine sa ne fie parintii, dar cum alegem sa ne traim viata prin prisma acestor relatii, cu siguranta este alegerea noastra.
• Relatia cu fratii: daca avem, ne invata si ea cum sta treaba cu competitivitatea, cu dorinta de a fi mai mult pe placul parintilor, cu diferentele pe care ai senzatia ca se fac intre tine si celalalt/ceilalti frati, cu faptul ca invatam pe parcurs sa fim mai darnici. Si chiar daca nu avem, ne invata cum sa ne gestionam un anumit egoism.
• Relatia cu prietenii: eh, acu-i acu. De la ei invatam ce inseamna adevarata notiune de prietenie. Cand suntem copii, traim cu senzatia ca e foarte interesant sa avem multi prieteni. Trecand anii realizam de fapt ca nu cantitatea este cea care conteaza, ci calitatea.
• Relatia cu partenerii: te invata sa te cunosti, sa apreciezi ce defecte poti accepta omului de langa tine (vorba celui mai bun prieten al meu, intreaba-te cu ce defecte ale omului de langa tine poti sa traiesti, si nu cu ce calitati; tocmai pentru ca s-ar putea sa aiba toate calitatile din lume si-un singur defect care pentru tine sa fie ca o piatra de moara).
• Relatia cu colegii: ne influenteaza la fel de mult tocmai pentru ca intr-o era atat de rapida ca cea in care noi traim si cum stam mai mult la serviciu decat acasa, este imperios necesar sa-ti gasesti colectivul frumos in care vrei sa te dezvolti. Alminteri e ca si cand ti-ai baga singur cuie in talpa.
• Precum si toate celelalte relatii care isi pun amprenta asupra personalitatii noastre, a starii noastre de spirit, a tot ceea ce reprezentam noi ca oameni pana la urma.

 

   Dintre toate acestea, eu am mai invatat ca fiecare relatie are rostul ei, si anume: sunt anumite lucruri pe care le putem transmite doar anumitor persoane. Cu unele poti comunica, de exemplu, pe parte de viata personala, cu altele poti comunica pe parte profesionala. Sunt oameni fata de care simti o teribila apropiere, desi i-ai cunoscut de putina vreme, precum si oameni langa care poate stai de-o viata si sa ajungi sa realizezi ca poate nu i-ai cunoscut deloc.

   Apoi, s-a dovedit diferenta in comunicare dintre femei si barbati. Barbatii sunt mult mai eficienti in comunicare, in timp ce femeile dau prea multe detalii, de multe ori inutile. Pe de alta parte, femeile inteleg mult mai multe lucruri, empatizeaza, stiu sa citeasca si semnele non-verbale. Intr-o relatie de cuplu, daca mergi acasa si te-apuci sa-i faci capul calendar partenerului cu ultima pereche de pantofi cumparata sau cu vreo situatie incalcita de la job, sunt multe sanse sa vada prin tine :)) Si nu din rea vointa, ci pur si simplu pentru ca avem creierul altfel plamadit. In schimb toate acestea le-ai putea transmite bucuros unei prietene. Asa cum se stie ca femeile pot fi mult mai bune prietene ascultatoare pentru barbati. In timp ce femeile intre ele de cele mai multe ori asculta cu intentia de a completa.

   Si nu in ultimul rand, ni se intampla de multe ori cand intram intr-o relatie de cuplu, sa uitam de alte relatii. Lucru care, din pacate, ne influenteaza in mod negativ viata, tocmai datorita faptului ca...fiecare relatie are rostul ei ;) 

   Iar in incheiere vin cu o idee care mie una mi-a placut tare mult si e-asa de citit printre randuri: Cand te-ai nascut tu erai cel care plangea si toti cei din jurul tau radeau; traieste-ti viata in asa fel incat atunci cand vei muri, tu sa fii cel care zambeste, iar toti cei din jurul tau sa planga.