Real men fight for their relationship

   

   

   Sau cum s-ar spune mai pe romaneste, barbatii adevarati stiu sa lupte pentru relatia lor. Articolul de astazi se vrea cu o tenta mai directa fata de ce obisnuiesc sa atern pe acest blog. Directa, dar cu diplomatie :D

   Pornind de la o alta discutie cu o prietena, dar si vazand atatea de-a lungul timpului, zic ca-i util un soi de reminder pe acest subiect. Ca tot mi-a picat de curand ochii pe LinkedIn (da, da, exact acea retea care se doreste a fi profesionala), pe doua postari care aratau cam asa:

   “Dear Male gender on LinkedIn, as you may have heard or read, LinkedIn is a professional network! So, if you are sending connection requests hoping to find the perfect date, girlfriend or even wife, this is the wrong place! We - girls on LinkedIn joined the site and created our profiles to share experience, talents, ideas and if lucky, find career opportunities. Crap like "Hi", "Cute smile" then "do you have whats app?" is way too trashy! And we are not your babe, sweetie or any of that…” Respectiv varianta cu “Dear Female gender on LinkedIn…”. 

   Nu stiu care a aparut mai inainte, si nici nu-i relevant. Chiar daca pare asa un soi de razboi al sexelor :)) 

 

   Ce mi se pare mie relevant si util este mai degraba faptul ca poate este nevoie de acest reminder ca, intr-adevar, e destul de trist daca am ajuns sa fie nevoie sa apelam la trucuri de-astea ieftine pentru a mai “cunoaste oameni interesanti”, indiferent in care tabara ne-am afla. Si uneori o simpla exprimare cu tenta de gluma, este doar o gluma si atat. Fara alte dedesupturi, tertipuri si nu stiu ce agenda ascunsa.

   Si da, se intampla si la noi sa primim niste mesaje care se doresc a fi de salut, de la persoane pe care le-am vazut de doua ori mai mult in trecere, care sa sune asa: “Cu ce te mai destrabalezi?”. Iar daca atragi atentia persoanei respective, sa sesizezi un orgoliu din acela fara rost si distructiv. Dar nah, fiecare cu ce putem…

   Si e cu atat mai trist sa constati cand auzi niste vorbe mari din gura/scrisul unor persoane pe care nici macar nu ai avut ocazia de a-i cunoaste personal. Sau poate v-ati vazut cel mult o singura data. Imi povestea de curand aceeasi prietena cum s-a trezit prinsa intr-o discutie cu un barbat care, dupa nici doua schimburi de replica, deja ii spunea cum ca “Abia astept sa ne vedem”, si “Lumea in ziua de azi are din ce in ce mai putin bun simt” si “Mi se facuse dor de tine” :D Seriously? Fara ca macar sa o cunoasca pe prietena mea. Adevarul e ca noi nu am auzit de psihologia aceea inversa prin care, draga Doamne, uite ce speciala te fac eu sa te simti :))

 

   Asa cum, intr-adevar, si noi femeile avem unele lucruri sau exprimari care pot lasa loc interpretarilor. Dar cred ca tocmai de aceea este utila transparenta, comunicarea directa si puterea de a transmite asumat ce trebuie. Cat priveste celebrele texte “Imi place sa vorbesc cu tine” sau “Vreau sa cunosc oameni interesanti”, poate ar trebui sa ne intoarcem atentia, concentrarea si energia catre ce avem acasa. Pentru ca intotdeauna va fi mai usor sa ne consumam energia in alta parte, dar ca sa lucram la acele relatii vechi de ceva ani si care ne-au adus bucurii si satisfactii la momentul respectiv, este cu atat mai greu. Dar si rasplata este pe masura…

   Iar ca o concluzie, poate ca e important de precizat ca e bine si util sa invatam diferenta intre networking, relatii in general si relatii apropiate, precum si inteligenta emotionala cu care trebuie sa stim sa balansam intre acestea.

 

De ce am incetat sa ma uit la televizor

 

 

  Vorbeam acum vreo saptamana cu un prieten. Pe teme de viata, cum altfel? Ca asa mai invatam si noi unii de la altii. Mi s-a parut foarte interesant sa realizez ca atunci cand primim anumite intrebari, parca creierul ni se “activeaza” altfel. Am avut senzatia unor rotite care se pun in miscare intr-un anume fel. Subiectul articolului meu de astazi nu e singular. La o scurta cautare pe net, sunt convinsa ca vom gasi si alte articole la fel de utile. 

   De la bun inceput precizez ca fiecare are dreptul sa isi aleaga cum si in ce fel isi petrece timpul. De aceea eu am ales pentru mine, sa tot fie cinci ani, sa imi redirectionez atentia si energia in alte parti, in loc de a sta pironita in fata unui ecran care efectiv, scuzati expresia, aveam senzatia ca ma tampeste. Nu mai vorbesc de starea aceea negativa care simteam ca ma napadeste auzind tot felul de inutilitati si atrocitati.

   De mult prea multe ori auzeam ideea “Da, domne, da’ ce? Asta e realitatea.” Si pana am realizat ca si realitatea este un termen relativ (ca multi alti termeni legati de viata) si, inevitabil, totul se reduce la alegeri. Vrei sa vezi acea realitate prezentata in spatele unui ecran colorat, be my guest. Eu, ca oricare alta persoana, am dreptul de a alege cu ce sa imi consum timpul. Si da, recunosc cat este de greu sa schimbi un tipar. Pentru ca, la fel recunosc, ca au fost ani cand alegerile mele erau altele, tocmai pentru ca nu stiam, pentru ca era mai simplu sa arunc vina pe altii, pentru ca e mult mai usor sa te zgaiesti inutil si fara rost la niste emisiuni fara forma sau continut.

 

   Si uite-asa, azi putin, maine putin, poimaine mai facand oaresce analiza pe mine, intr-o alta zi furata de peisaj, am ajuns doar sa sterg praful de pe televizor :) Si am inceput sa redescopar cititul, sub multe forme, articole sau carti. Am inceput sa tastez cand schiopatand, cand apasat, la cate un articol pe acest blog. Aparatul foto a ajuns sa se mute infrigurat dintr-o mana-ntr-alta pentru a putea surprinde bucurii si momente. Sportul si dansatul de una singura m-au ajutat asisderea a trece peste alte fel de fel de perioade. 

   Si astfel, toate adunate, sa ma faca sa realizez cu o alta implinire, ca atunci cand ai activitati multe si frumoase, incepi sa vezi altfel viata. Iar oamenii, cu atat mai mult, ajungi sa-i vezi printr-un cu totul alt filtru si fara sa mai fii tentat sa vezi tot ce-o fi mai rau.

   Acum pot spune ca a fost simplu: am renuntat sa ma uit la televizor pentru ca fix acelasi timp l-am investit in mine. La momentul zero stiu ca n-a fost deloc usor ;)

   Pe voi ce v-a ajutat sa treceti peste anumite momente grele din viata?

O zi de voluntariat la Centrul de Batrani Odai

    

   

   Pentru mine duminica ce tocmai a trecut a insemnat o alta zi de voluntariat in cadrul ONG-ului “Hai sa ajutam”. De aceasta data am mers la Centrul de batrani Odai, in Otopeni, foarte aproape de Bucuresti.

Pentru acest proiect ne-am mobilizat 12 voluntari, si toti pentru a aduce un zambet acestor oameni cu povesti de viata care parca iti taie respiratia. Pe langa cei prezenti acolo, multumirile merg si catre cei care ne-au ajutat cu donarea unor alimente pentru acest proiect.

   Si-uite asa, cu mic cu mare, pe 6 martie, intr-o frumoasa zi de duminica, ne-am intalnit cu o parte din voluntari la Carrefour Grozavesti pentru a achizitiona cele necesare pentru un meniu pe care urma sa il gatim batranilor din acest centru. Am cumparat carne, oua, ulei, legume de tot soiul si care mai de care mai colorate, faina, zahar, si altele din care urma sa ne iasa un ghiveci delicios cu legume si carnita, precum si niste gogosi gustoase si pufoase. Un meniu care pentru noi cei mai multi poate parea foarte banal, dar pe care acesti oameni l-au apreciat foarte mult, tocmai pentru ca nu este ceva de care sa aiba parte prea des, din pacate, in acest centru. 

   Cu lista in mana si facand slalom cu caruturile printre raioane, am reusit sa ne incadram intr-un timp rezonabil cu aceste cumparaturi, astfel incat sa ajungem la timp pentru a ne apuca de gatit. Odata ajunsi la centru, ne-am suflecat manecile si ne-am apucat de altele: am curatat morcovi, cartofi, ceapa, dovlecei, conopida, vinete. Si imaginati-va, va rog, cateva zeci de kilograme, nu cateva bucati, cum suntem mai toti obisnuiti pentru cateva portii :D Aici am avut de acoperit vreo 200 de suflete. Intr-o alta camera se transa carnea, intr-alta se bagau legumele la taiat, intr-alta sala se amestecau ingredientele pentru gogosi pentru a se lasa aluatul la dospit corespunzator. 

   

   Odata ajuns felul principal pe foc, ne-am permis a lua o pauza de cinci minute, suficient cat a mai afla alte povesti de viata ale unor oameni parca uitati de toti si de toate, dar care sa iti reaminteasca ce este cu adevarat important in viata. Dupa scurta pauza, ne-am remontat pentru a pune lucrurile la punct in bucatarie, pentru ca mai apoi sa ne continuam treaba intr-o alta sala. Acolo urma un alt eveniment dupa masa :) Le-am bucurat sufletele cu muzica si voie buna, cu stat la povesti si gustat cu drag dintr-o gogoasa si un pahar de suc. Si intre doua saratele si un alt pahar de suc, le-am facut poze frumoase, poze pe care le-am printat pentru a le lasa amintire…o bucatica de hartie care prin ochii lor realitatea se vedea parca cu totul altfel fata de cum am vedea-o noi. 

   Si tot intre alte poze si povesti, am dansat si hore, chiar si cate o sarba, dupa puterile fiecaruia, iar doamnele s-au putut bucura si de martisoarele pe care le-am adus in dar. Pe langa pozele tiparite, pe care multe dintre ele le simteau tot ca niste daruri de mare valoare. 

   Multumirile merg din suflet catre toti voluntarii implicati in acest mic proiect (mic pentru ca a fost doar de o zi), dar mare pentru valoarea imensa adusa pentru oamenii din acest centru. Si dupa cum discutam cu una dintre voluntarele de duminica, si pentru mine a fost tot prima data cand m-am implicat in aceasta “Masa si serata dansanta” a ONG-ului “Hai sa ajutam”. 

   Iar peste toate treburile facute pentru acea zi, printre toate cele de bifat si alergatura intre trei sali si doua pavilioane, cred ca cea mai importanta lectie amintita (sau reamintita) in acea zi, a fost lectia recunostintei. 

   Tu pentru ce ai fost recunoscator ultima data?

Redescoperind placerea lucrurilor

   

   Pentru ca tot este prima zi de primavara, de cand ma stiu mi-au placut bijuteriile si florile. Copil fiind purtam doar singura pereche de cercelusi specifica traditiei noastre ;) Mai apoi am inceput sa descopar inelele, bratarile, brosele, pandantivele si alte bijuuri frumoase care aveam senzatia ca pot completa frumos orice garderoba. 

   Evident ca in timp am invatat sa le si combin corespunzator, sa asortez o culoare la un sacou sau o bratara la o rochie sau, de ce nu?, chiar pornind de la o anumita nuanta de fard sa imi accesorizez cerceii in consecinta. Trecand prin toate aceastea, recunosc ca feelingul aprecierii era unul foarte frumos, precum si starea pe care o aveam, mandra fiind de aceste combinatii. 

   Si tot foarte placut ochiului si sufletului au fost dintotdeauna pentru mine si florile. Trandafiri, orhidee, zambile, crini, lalele, frezii, bujori, garoafe si crizanteme, precum si multe alte soiuri de flori, simteam ca imi fac ziua mai frumoasa. Si cum ai fi putut sa nu te lasi invaluit de mirosul puternic sau culorile atat de frumos asezate peste petalele acestor minuni naturale? 

   Incet incet am descoperit cum puteam face tot felul de combinatii, strict dupa simtul meu creativ, atat pe parte de bijuterii, dar si de flori. Cred ca cel mai apropiat sufletului meu mi-au ramas aranjamentele florale in cutii cu diferite motive, dar si bijuteriile florale handmade ale unei prietene pe care am ales la randu-mi sa le port cu multa mandrie de ani de zile. 

   Si uite-asa mi-am propus sa imi reiau aceste mici bucurii, dar care simt ca imi ofera o stare de nepretuit si pe care doresc sa o impartasesc cu voi: sa creez diferite aranjamente florale si sa port cu bucurie aceste minunatii handmade.

   Mai jos cateva din produsele create de prietena mea. Am omis sa precizez ca face chiar si papusi, papusi care mie una mi se par tare haioase si simpatice. Asa-i ca-i foarte talentata?