“Spune-mi cum ti-e casa, ca sa-ti spun cine esti”

   

   Vorbeam deunazi cu un prieten tare drag despre ideea de a detine o casa (indiferent ca e proprietate personala, chirie etc) si care sunt implicatiile aferente. Idee pe care am continuat-o cu o alta prietena. Ca in oricare alta situatie de viata, fiecare are parerile si preferintele lui…in teorie. Pentru ca in practica, vorba prietenului despre care am pomenit, cand suntem in fata unor situatii concrete si de fapt, sa vezi atunci exercitii pentru a-ti pune mintea la contributie si a actiona conform unor decizii pe care le consideri si speri sa fie bune.

   Poate ca nu intamplator de cateva zile bune am o carte in geanta intitulata “Spune-mi cum ti-e casa, ca sa-ti spun cine esti”, scrisa de Benedicte Regimont. Asa cum imi spunea o prietena candva si cum am ajuns sa realizez si din propria experienta (si nu doar citind acesta carte :D), fiecare casa are un “suflet” al ei. Si tot ceea ce ne inconjoara isi pune in fiecare moment amprenta asupra noastra, dar mai ales asupra relatiilor noastre as spune eu.

   Cat suntem copii nu prea dam importanta ideii de intimitate, camera noastra sau spatiu personal. Odata ce incepem insa sa realizam cam cum stau lucrurile in viata, peretii casei incep sa capete o alta “culoare” prin ochii nostri. Chiar daca multa vreme nu stim sa ne explicam de ce intr-un loc ne simtim mai linistiti, intr-altul foarte agitati si asa mai departe. Dar daca tot pomeneam de culori, voi lua acest cuvant si la modul propriu, pentru ca a realiza ce impact au culorile asupra starii mele a fost o alta lectie care mi-a luat ceva timp s-o inteleg. Tin minte ca undeva la 17 ani cand am mers intr-o vizita, o casa, fara o curte cat de mica cu verdeata, in momentul in care am intrat intr-una dintre incaperi, albastrul inchis electrizant care trona pe pereti era de-a dreptul sufocant. Si ca dovada ca imaginea aceea inca mi-o amintesc si acum dupa atatia ani…la diferenta de 14 ani :)

   Daca maine v-ar intreba cineva cum arata casa visurilor voastre, ce i-ati raspunde?... Dar sa revin la povestea interesanta discutata cu prietenii despre care pomeneam mai sus. El pomenea despre o casa mare, pe pamant (:D), cu etaj, cu multe camere si cumva cu toata truda, implicarea si pretul platit pentru tot ce insemna aceasta investitie. Cealalta prietena imi spunea ca isi doreste un apartament cu vreo 4 camere, cu un balcon-terasa pe masura si cu creditul aferent la banca. Evident ca fiecare situatie isi are particularitatile ei. Ce gasesc insa cu adevarat interesant este ce anume, oare, declanseaza in mintea noastra in momentul in care, cand suntem in situatia aceasta de a achizitiona/construi/moderniza/etc o casa, de cele mai multe ori avem tentatia sa ne intindem mai mult decat ne este plapuma? Si cand ma intreb asta, nu ma refer doar la partea materiala, dar mai ales la implicatiile si partea emotionala.

   

   Evident ca fiecare dintre noi avem o situatie specifica. Unii au copii, altii isi doresc. Unii au venituri mai mici sau mai mari. Altii fac sacrificii mai mici sau mai mari pentru a-si atinge acest obiectiv. Unii stau cu chirie o viata, altii se vor proprietari (mai ales ca stim prea bine ce simt al proprietatii au romanii). Unii se muta foarte devreme din casa parinteasca, altii raman in continuare pentru multi ani sub acelasi acoperis cu parintii. Si toate, dar absolut toate deciziile pe care le luam la un moment dat au un pret. Pe unii ne poate costa viata (si la propriu si la figurat), pe altii inglodarea in niste datorii din care ne zbatem sa iesim (indiferent ce intelegem prin “datorie”: bani, liniste, etc), si-asa mai departe.

   Vizavi de acest aspect, din propria experienta pot sa spun doar atat: orice actiune este mult mai buna decat zero actiune. Pentru ca din fiecare actiune invatam. Si chiar daca exista posibilitatea ca la un moment dat sa simti ca poate in loc sa alegi A era mai bine sa alegi B, daca totusi te trezesti la timp, e clar de o mie de ori mai mult de apreciat, decat daca ai fi ales sa stai intr-o bula si sa nu faci nimic. Ca poveste de referinta pentru mine si deciziile pe care le-am luat de-a lungul timpului, am in minte povestea unui om tare drag sufletului meu, poveste care are ca idee centrala casa. Si am ales sa o impartasesc aici in ideea ca poate ajuta. Acest om minunat a ales sa plece din tara acum niste ani buni. Si-a lasat pentru moment familia aici, au pendulat ulterior intr-un du-te vino intre Romania si tara pe care si-o alesesera. La momentul respectiv nu aveau copii. Intre timp anii au trecut, a aparut si un baietel in poveste si, cumva, le-a venit ideea de a-si ridica o casa in Romania.

   

   Pana aici poate toate bune. Insa toti cei apropiati le spuneau mai direct sau indirect la ce le-ar fi trebuit o casa cu atatea camere, cu o suprafata asa mare etc. Ca acestea implica alti bani, timp si munca de intretine, o viata pe care in loc sa o traiesti, ajungi sa o…ingropi intre patru pereti. Omul acesta atat de drag sufletului meu si de care intotdeauna imi voi aminti cu respect si afectiune, nu a apucat sa traiasca nici macar o zi in acea casa. Pentru ca la 35 de ani a plecat intr-o alta lume. Da, stiu, probabil ca veti spune ca asa a fost sa fie. Dar povestea are mult mai multe aspecte...

   Nu spun ca este indicat sa ne ghidam viata dupa parerile celor din jur, pentru ca daca ajungem sa facem asta, viata noastra, de fapt, nu ar mai fi a noastra. Si ne-ar fi tare greu sa luam decizii si sa actionam in niste directii care ne pot aduce niste experiente extraordinare. Spun doar ca, uneori, ajuta sa avem urechi sa auzim buna intentie si chiar parerile pertinente ale altor oameni. Tocmai pentru ca, de cele mai multe ori, cand oamenii nu sunt direct implicati, vad mult mai bine imaginea de ansamblu si sunt mai detasati. Cati insa avem puterea sa si actionam si, daca simtim ca drumul pe care suntem nu ne aduce liniste, sa rupem acest cerc viciios, vorba prietenului meu?

   Si ca sa revin la ideea despre casa de la care am plecat, incet-incet am invatat ca pentru mine cel mai important este ceea ce simt intr-un loc si ca oamenii sunt cei care sfintesc locul. Pentru ca degeaba ma invarteam intre nenumarate camere, daca ma simteam singura. In schimb, chiar daca m-am aflat doar intr-o camera la un moment dat, m-am simtit ca intr-o casa enorma pentru ca bucuria de a ma afla acolo a fost de nedescris. Si astea sunt “lucrurile” care raman si care sunt de nepretuit.

   Daca maine te-ai muta si ar trebui sa iei un singur lucru cu tine, care ar fi acela si de ce? ;)