Sistemul, bată-l vina

     

     

      Acum vreo 6 ani am dat cu mine de pereți original, am rupt un lanț pe care doar cei care trec prin anumite experiențe de viață îl pot înțelege și am început să mă dezmeticesc cam cum stă treaba cu viața. Zilele astea orice canal de comunicare cred că vuiește despre ce se întamplă în țărișoara noastră și mai ales despre cat de coruptă este Romania. Fiecare avem o opinie, o idee, mai ne dăm cu părerea intr-o atare situație, evident pana va trece și episodul ăsta.

     Tot zilele astea pline de proteste le simt ca adrenalina de care mai avem nevoie din cand în cand ca să ne mai dezmorțim puțin. Este, într-adevar, unul dintre cele mai mari momente de adunare națională de la Revoluție încoace. Și Doamne-ajută să se schimbe ceva. Dar întrebarea care mie îmi tot vine-n minte, și nu doar în preajma momentelor ca acestea, este “Ce înseamnă acel “ceva” pentru fiecare dintre noi? Și cat de constienți suntem că sistemul nostru romanesc este unul bolnăvicios și care se poate schimba doar cu fiecare dintre noi?

     

     Iar ce înțeleg eu prin “bolnăvicios” e cam așa:

• Sistem de sănătate aproape de zero (ne-au plecat specialiștii; n-avem spitale dotate cu cele necesare; tre’ să te rogi să nu te îmbolnăvești că sigur dacă ajungi în spital pleci mai bolnav decat ai intrat; salariile personalului medical rămas e de toată jena și de-aia o mană spală pe alta; ce să mai vorbim de condiții de lucru sau aprecierea muncii?)
• Sistem de învățămant asemenea (profesorii care ar fi trebuit să fie profesori s-au reprofilat din rațiuni mai mult decat evidente; programa școlară nu ajută la nimic concret după ce iți tocești coatele ani la randul pe băncile școlilor; la ultimul referendum făcut a reieșit că doar vreo 14% din populatia “aptă de studii superioare” a trecut pragul unei facultati (aici intrand și deja celebrele “fabrici de diplome”); nici aici nu mai precizăm ceva de aprecierea muncii profesorilor, respectiv emoțiile tuturor celor implicați în acest sistem educațional)
• Avem biserici menite să ne tină îndoctrinați (despre o altă “celebritate”, și anume Catedrala Vieții, pardon, a Manturii Neamului, nici nu cred că mai are rost să completez ceva)
• Despre raportul natalitate-mortalitate stim prea bine cum stăm
• Sistemul de transport (suprasaturat si aglomerat, menit să ne mai taie cate-un neuron-doi pe zi de la stres)
• Și-am ajuns și la valori și inteligență emoțională, fix taman chestiunille acelea care nu se văd, par tare abstracte și care exact astea miscă lumea și globul pămantesc.

     Cateva idei-întrebări:

• Cați ne ducem la “scarbici” și cați chiar ne bucurăm de cat mai multe zile productive?
• Cați citim cărți care să ne aducă o valoare și cați răsfoim presa de scandal?
• Cați ne găsim scuze să nu facem ceva pentru noi înșine (că n-avem timp, că avem copii, că avem de rezolvat nu stiu ce treabă, bla bla bla) și cați începem să fim constienți de noi înșine?
• Cați aruncăm cu vorbe grele sau pe o tonalitate gravă care lasă urme adanci în sufletele și mintea celorlalți (indiferent că ne sunt copii, parteneri, părinti, angajați, clienți, whatever) și cați încercăm să ne amintim cat mai des despre acest impact și să acționăm în consecință?
• Cați ne ocupăm timpul cu activităti productive și cați stăm și pierdem vremea aiurea cu activități care nu aduc nicio valoare?
• Cați mergem la teatru cu copiii nostri și cați îi lăsăm cu tableta sau orice device-minune în brațe pentru că suntem prea obosiți să mai schițăm ceva împreună cu ei după acea zi istovitoare de muncă?
• Cați aruncăm gunoiul pe stradă (chiar și “ciungă” aia mică pe care o considerăm nesemnificativă) și cați băgăm aceeași “ciungă” într-un servețel pe care să-l băgăm într-un buzunar, șervețel pe care să-l aruncăm ulterior la coșul de gunoi?
• Cați trecem pe culoarea roșie a semaforului că oricum “toată lumea face la fel” și cați așteptăm să se facă verde?
• Cați am fost învățați cu bătaia din generație în generație și cați avem puterea să rupem asta?
• Cați facem sport (indiferent de ce fel), chiar și 10 minute într-o săptamană, și cați alegem să credem că e suficient "sport" că dereticăm prin sau pe langă casă?
• Cați le spunem celor care contează cu adevărat pentru noi ca îi iubim sau că îi apreciem și cați considerăm că “e de la sine înțeles asta”?
• Cați avem puterea să comunicăm ce avem pe suflet și ce ne dorim cu adevărat (din orice punct de vedere) și cați suntem mai mult acaparați de frici, tipare mentale și emoționale mai grele ca lanțurile de la jug?
• Cați ne conducem viața mai mult după ce spune “gura lumii” decat după ce simțim și ne dorim cu adevărat?
• Cați oare trăim și cați existăm?

     Sunt conștientă că există un adevăr relativ și că nu există ceva 100% in viața asta. Așa cum avem o zi bună, urmează și una mai puțin bună. Așa cum astăzi suntem motivați și bucuroși, maine s-ar putea să fim triști. Cel mai important lucru însă, din punctul meu de vedere, este ponderea de timp în care stăm în orice fel de sentiment, situație, realitate, orice. Pentru că de acolo pleacă tot. Iar sistemul, de orice fel o fi el, este format din fiecare dintre noi. Și, pană într-un final, natura umană este de așa manieră construită ca să se gandească și să facă ceva pentru propriul bine, în primul rand. Orice o însemna “binele” ăla pentru fiecare dintre noi. Și la fel de bine sunt conștientă că și alții au “bubele” lor, dar singurul lucru care face diferența este tot legat de acea pondere, dar înspre partea pozitivă.

     Astfel că, doar ca o părere. după ce va fi trecut și acest val de proteste, reorganizări de ordonanțe și guverne care mai de care, vom ajunge în același punct. Pentru că lucrurile, ca să se poată schimba într-o direcție bună în interiorul unei nații, trebuie făcute cu pași mici. Iar acei pași mici de cele mai multe ori sunt și cel mai greu de făcut și de rupt astfel lanțul viciios și bolnăvicios despre care precizam mai sus. Iar la noi se fac aproape 30 de ani de la Revoluție. 30 de ani! Și ce s-a schimbat în timpul ăsta și în ce direcție? Uitați-vă puțin în jur… Parafrazand reclama, oare cineva ne vrea proști?

     Și, cel mai probabil, în anii ce vor urma, vom avea și mai mulți oameni care vor pleca prin alte țări. Iar asta, pe langă dezrădăcinare, va duce la ce? Doar la o altă pagină de istorie a Romaniei, atat cat va mai exista. Că de trăit, o să trăim doar dacă ne trezim…