Un an nou sanatos!

   Anul nou tocmai ce-si intra in drepturi. Eu, asemeni multora pe care-i cunosc, mi-am inceput agenda noua pe care am avut grija sa completez frumos si tacticos lista obiectivelor, dar si lista lucrurilor pe care mi-am propus sa le fac tocmai pentru a ajunge la acea stare de satisfactie pe care o ai in urma lucrului bine facut ;)

   Ca de inceput de an sunt foarte multe ganduri, idei, pareri, situatii care imi trec prin minte si ma tot gandesc cum sa-mi organizez aceste ganduri, mai bine si mai util, asa ca in niste sertare, menite mai apoi sa ma duca la un sfarsit de an cu mult mai multa satisfactie.

   Si-am asa: 

•       Pe retelele de socializare, minim 5 comentarii (pertinente), care sa ma aduca mai aproape de oamenii pe care ii stimez si ii apreciez.
•        Din sfera blogului, minim 1 articol pe saptamana (aici sunt usor tematoare, pentru ca, recunosc, deja am fost trasa de maneca ca am ramas in urma :( , feedback pe care il apreciez de fiecare data).
•       Pe parte de lectura, minim 5 pagini pe zi si minim 1 articol in engleza (deh, ce sa fac? Daca simt ca mi-am pierdut aceasta abilitate :)) )
•       Din toata paleta larga care se numeste HR, de reluat minim 1 felie pe luna.
•       Legat de hobby-uri, ma rezum la 2 (in acest moment): cursuri de inot (minim 1 sedinta pe saptamana, si-aici trebuie sa apelez cu drag la alte 2 colege) si fotografie (da, cu acelasi aparat mic rosu din dotare :))  )  
•      Si nu in ultimul rand, sa ma reapuc de gatit (pentru ca imi place si pentru ca, scuzata-mi fie lipsa de modestie, chiar imi iese :D )

   Amestec aceste ingrediente, le presar cu o tenta personala, le pun pe foc cu plecere si le servesc cu oameni dragi care-mi dau putere!

   Aceasta este lista mea de inceput de an. Recunosc ca sunt tare curioasa din fire si vreau sa stiu care este si lista voastra ;) Sa avem un an de exceptie!

Din cand in cand m-apuca cate-un dor...

    Vorbeam mai zilele trecute cu o colega si uite-asa, nitam nisam, ma napadira niste amintiri...

Mi-am amintit de-un fost coleg care, din nefericire, sa tot fie vreo trei ani de cand nu mai este printre noi. Domnu’ Mihai mi-a fost coleg la primul job. Trei ani si jumatate i-am petrecut impreuna. Tin minte si acum, cu mult drag, cum obisnuiam sa mancam impreuna, cum sarea sa ma ajute de cate ori aveam nevoie. Pe Domnu’ Mihai nici macar nu-l chema Mihai. El era Gheorghe toata ziua si pentru toata lumea, dar pentru ca lui nu-i placuse acel prenume, si-a spus singur Mihai si asa se prezenta tuturor :)) Doamne, cat ne-am mai amuzat pe faza asta cand ne-a povestit-o. Da’ unde mai pui ca pana si prajituri cand ne-aducea, nu ne aducea de Sf Gheorghe, ci de Mihail Si Gavril ;))

   Domnu’ Mihai mi-a oferit o lectie de viata tare importanta. Eram pe la inceputurile colaborarii noastre profesionale si, dupa cum e viata, am avut o mica discutie in contradictoriu. Eu mica si cu gura mare, el om de-o seama cu ai mei parinti, o fi gandit ca nu prea-l lasa sufletu’ sa-mi dea mie dreptate, chiar daca se cam stia cu musca pe caciula ;) Am trecut peste intamplare, fara ca Domnu’ Mihai sa-mi adreseze fix aceste cuvinte: “Am gresit”. Dar toata atitudinea lui de dupa, toate actiunile si interactiunile cu mine mi-au aratat ca a realizat ca si el era om si ca putea gresi, indiferent de varsta.

   Eram deja la al doilea job cand am aflat ca Domnu’ Mihai a trecut in lumea care se spune a fi a celor drepti. Acelasi dor pe care l-am simtit atunci il simt si acum. Inca am momente cand merg cu metroul si gandurile imi zboara catre acel om deosebit. Un om care putea sa stea acasa si sa nu munceasca, pensionat cadru militar, a ales totusi sa munceasca alaturi de noi. A ales sa ne ofere prezenta lui, bunatatea lui, invatamintele lui...

   Astazi Domnu’ Mihai nu mai este...fizic. Pentru ca in mintea si sufletul celor care l-au cunoscut va ramane pentru totdeauna!

Care sunt lucrurile peste care puteti trece in viata si care sunt cele care va macina prea mult si peste care nu puteti trece?

   A trecut ceva vreme de cand am postat ultima data. Schimbarile din ultima perioada m-au tinut departe de..pofta de scris. Articolul de astazi porneste, cum se putea astfel, de la o noua discutie avuta cu o prietena. N-am sa dau toate detaliile discutiei noastre, ca ar trebui sa aduc si-o perdea in fundal :D, dar voi cauta sa fac un soi de rezumat, pornind de la intrebarea din titlul articolului de astazi ;)

   Ce anume le putem permite celor de langa noi, cu atat mai mult celor pe care ii consideram cei mai apropiati? Peste ce anume nu putem trece? Sau poate si mai bine, n-ar trebui sa ne intrebam ce este cu adevarat grav? Stiu ca termenii acestia gen “grav”, “acceptabil”, “insuportabil” sunt oarecum generici si variaza in intensitate de la om la om.

   Bun, iata care este parerea mea despre acceptabilitate sau...insuportabilitate. N-am sa accept niciodata vorbele urate, violenta, jignirile, incultura, prostia, betia, rautatea, lipsa de comunicare (iar pentru mine a comunica nu este totuna cu a vorbi), ignoranta si lipsa de respect. Voi trece insa cu o usurinta uimitoare peste un moment de ratacire, peste o zi proasta daca ai puterea de a mi-o spune clar si emancipat, peste faptul ca nu te pot auzi, poate, in fiecare zi, desi mi-o doresc, dar pentru ca stiu ca ai motive intemeiate ;) Si-as extrapola aceasta descriere catre toate tipurile de relatii.

   In tandem cu acestea, am constatat si rolurile foarte importante jucate de mediul familial, social, economic, cultural, emotional in care, vrand-nevrand, ne-nvartim. Si e mai mult decat evident ca si acestea isi lasa amprenta asupra personalitatii noastre si asupra...acceptabilitatii noastre. 

   Acestea fiind spuse, sunt tare curioasa: pentru voi unde se situeaza granita intre cele doua “paliere” ale vietii si cum reusiti sa le gestionati... :)