Astazi parca imi vine sa scriu despre tot si despre
nimic, despre putere si despre slabiciune, despre bucurie si despre tristete, despre
motivare si despre demotivare, despre satisfactie si despre insatisfactie, despre
implinire si despre gol, despre prieteni si despre straini, despre profesionalism
si despre lipsa lui, despre viata in general... Si toate astea fac parte din viata.
Discutam acum ceva vreme cu niste oameni tare dragi
mie despre starile pe care le avem fiecare dintre noi intr-o anumita etapa a vietii
noastre. Astazi eu vreau sa spun clar si sa-mi asum ca sunt trista. Toata lumea
este invatata sa ma vada mereu optimista, plina de forta, de incredere, de putere.
Si nu am sa neg niciun moment ca asta ma ajuta sa inaintez frumos in viata. Dar
am si eu astfel de momente cand, pur si simplu, imi doresc sa-mi plang tristetea,
sa ma gandesc de unde sa-mi (re)gasesc puterile de a merge mai departe, sa fac ceva
care sa nu ma lase in aceasta stare pentru o perioada prea lunga de timp pentru
ca mai apoi sa-mi fie cu mult prea greu sa ies din ea.
Toti avem cu ce face comparatii. Iar eu...eu tocmai
de aceea astazi sunt trista. Pentru ca stiu ce inseamna sa iti petreci o buna parte
din viata cu oameni pentru care esti doar o cantitate neglijabila si sa ai sansa
sa intalnesti si sa ai alaturi oameni pentru care insemni enorm, oameni exemplari,
frumosi, de la care poti invata toate minunile lumii. Si daca ar fi sa alegi, vorba
celui mai bun prieten al meu, ce-ai prefera: sa bei sampania dintr-un pahar frumos
de sticla sau dintr-unul de plastic de unica folosinta? ;)
Tocmai de aceea zic sa ne bucuram de oamenii frumosi
din viata noastra in fiecare moment...pentru ca nu se stie daca maine mai avem ocazia. Si printre randuri am introdus si motivul tristetii...
Un fel de Ps: din februarie v-am zis ca vreau sa
merg la cursuri de inot? :-D Eu si inca doua prietene ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu