Cum te cheama?

  Citeam la un moment dat intr-o carte (regret ca imi scapa titlul cartii in acest moment) cat este de important numele unei persoane pentru ea. Si e absolut normal sa fie asa. La nastere primim un nume, pe parcursul vietii il folosim in diferite imprejurari, prietenii, familia si alte cunostinte ni se adreseaza in functie de acesta. Mai primim si cateva mici porecle sau vreun alint pe parcurs, dar si acestea cu un rost.

  In acelasi timp, poate ca ati experimentat la un moment dat ciudata senzatie, combinata parca cu un soi de durere si tristete cand constati ca cineva tii se adreseaza cu un alt nume. Si din nou e la fel de normal sa te doara.

  Recunosc ca mi s-a intamplat si mie in anumite imprejurari sa fac greseli, ca de pilda, cand scriu pe chat, indiferent de aplicatia de comunicare, sa nu apas suficient de tare butonul shift si astfel sa nu scriu cu litera mare numele persoanei cu care discutam. Sau sa raspund ceva cu privire la o cunostinta comuna si, in loc sa ma adresez cu prenumele persoanei cu care vorbeam, sa incep discutia cu numele cunostintei comune, si astfel persoana in cauza sa aiba senzatia ca i-am incurcat numele. Dar de fiecare data am cautat sa imi cer scuze.

  Ce am vrut sa transmit cu articolul de astazi? Cred ca doar sa imi reamintesc, si mie si celor care imi aloca din timpul lor pretios sa citeasca blogul meu, ca numele unei persoane este teribil de important, ca face parte din ea, ca daca facem imprudenta de a o “boteza”, cu atat mai mult daca se repeta situatia, sa avem si puterea de a “repara” situatia. Altfel s-ar putea sa ne trezim ca-i oferim si un curcan de ziua ei :))

  Ca tot se apropie ziua mea de nume si astept urarile :D Vorba unei prietene, care atunci cand i se apropie ziua onomastica, ne da mesaj seara pentru a ne reaminti ca a doua zi este ziua ei si sa nu uitam sa o sunam :))

La teatru

   

Photo credit: site TNB

   Saptamana trecuta am luat o mica pauza de la scris. Si deloc intamplator. Dupa o atenta analiza a unui soi de feedback transmis pe marginea articolelor mele, am realizat ca acel feedback a fost mai degraba o incercare prin care trebuia sa trec doar pentru a mai invata ceva. Ca doar taman de-aia suntem oameni, sa realizam printre altele ca viata nu-i asemeni unui manual de scoala generala din care vei avea o anumita lectie de parcurs in fiecare ora de curs. Si ce am invatat? Ca imi plac ideile primite din partea celorlalti transmise pertinent, cu bun-simt, intr-o tonalitate emancipata si eleganta, cu respect fata de ceilalti ;)

 

Photo credit: site TNB

   Revin astfel la titlul articolului de astazi pentru a face mai degraba o recomandare de petrecere a timpului liber care, cred cu tarie, ca ne ajuta din foarte multe puncte de vedere. In ultimele doua week-end-uri am putut merge cu placere sa vizionez doua piese de teatru si anume “Dineu cu prosti” pe care doream sa il vad de ceva ani (si recunosc ca din variate motive si...scuze, nu ajunsesem sa il vad) si la “Cinci femei de tranzitie”, ambele piese jucate la Teatrul National Bucuresti. 

 

Photo credit: site TNB

   Si “Dineu cu prosti” si “Cinci femei de tranzitie” sunt doua comedii spumoase cu nume mari ale teatrului romanesc, piese pentru care trebuie sa multumesc cuiva foarte drag ca mi-a oferit ocazia, sansa si timpul de a le vedea. Scriam mai sus despre aceasta modalitate de petrecere a timpului liber si as adauga si cateva idei despre “beneficiile” acestei modalitati ;) “Beneficii”? Sa vedem: dezvoltarea copiilor, dar si a adultilor din punct de vedere cultural; descoperirea unor mari valori ale scenei teatrului romanesc; in cazul pieselor aduse de mine in discutie, rasul molipsitor care duce la o stare de buna-dispozitie; interactiunea interesanta cu oamenii; posibilitatea de a invata despre vestimentatia aferenta unor astfel de evenimente. Si cred ca lista mai poate continua. 

    Ca o scurta concluzie, va invit sa mergeti cu placere la teatru pentru ca va asigur ca merita! 

 

Photo credit: site TNB

 

Photo credit: site TNB

Despre respect si cum il castigam

   Asa cum mi-am propus de mai bine de un an, in fiecare saptamana am cel putin un articol pe care il postez pe blog. Stiu ca mai am mult de lucru in acest demers, dar cel putin sunt bucuroasa ca vad cum incet incet “munca” mea da roade in acest sens, in primul rand prin satisfactia resimtita.

   Articolul de astazi a venit ca un rezultat a doua discutii adunate si impartite in saptamana care tocmai s-a incheiat. O prima idee, doar in ordinea timpului, a fost initiata de o persoana care mi-a reamintit prin actiunea ei ca uneori frustrarile, rautatile si supararile pe care le varsam in capul celorlalti sunt in realitate incapacitatea noastra de a ne gasi puterea de a depasi unele momente si trairi, alegand sa aruncam cu noroi in altii pentru actiuni sau vorbe care nici macar nu ne privesc. Cealalta discutie a fost cumva la polul opus, cu o persoana tare apropiata mie. Am discutat despre...respect. De aici si titlul articolului.

   Ce intelegem prin respect? Cum il castigam, dar si cum il pierdem? Cum ajungem sa simtim cand cineva ne respecta, dar si cum aratam celorlalti respectul pe care il nutrim fata de ei? Oare functia sau varsta ne asigura obligatoriu respectul cuvenit? Dar sexul, nationalitatea sau culoarea pielii? 

   

   Din experienta mea am ales sa cred si sa invat la un moment dat ca respectul se castiga. Ca degeaba ai o varsta, daca ai trecut inutil prin viata, cum si viceversa este valabila. Respect acei oameni care stiu sa fie oameni mai inainte de orice adjectiv atasat cuvantului “om”. Sau, ca intr-un joc de cuvinte, daca vrei respect combina-l cu omenia, cu bunul-simt, cu tonalitatea calda si emancipata a vocii, cu privirea sincera si plina de bunatate, cu o strangera ferma de mana, cu o minte luminata si permanent antrenata prin diverse activitati care te ajuta in primul rand pe tine.

   Respectul se castiga cel putin prin toate cele enumerate mai sus si nu avand senzatia ca daca ai o functie, vreo cine stie ce masina de fita, vreo freza de pamplezir, varsta din buletin mai mica sau mai mare, haina cu marca-n frunte, sau chiar si cine stie ce limbaj, chipurile, deschis, o sa castigi ceva. Vei castiga doar un vis efemer de lingusitor sau doar de oameni care au prea mult...respect ca sa inceapa sa te educe pe tine.

   Am avut sansa de a cunoaste in viata oameni mai mici ca varsta, dar si oameni care imi erau mai mari cu 15-25-50 de ani, dar care erau de un respect extraordinar. Asa cum m-am lovit de aceeasi idee de varsta, dar oamenii fara pic de bun-simt. Aceeasi situatie si in cazul functiei: doamne de la curatenie sau directori de companii care aveau respectul fata de ceilalti in sange, precum si aceleasi “functii” fara componenta respectului. Pe acelasi palier m-am intalnit cu oameni de nationalitati sau culori diferite, mai slabi sau mai plinuti, cu ochi caprui sau verzi, cu parul lung sau scurt. Si toate acestea erau doar un soi de “imbracaminte” care acopera acel caracter din care se revarsa respectul despre care am pomenit aici.

   Deci pe cat de repede putem castiga respectul celor din jur, pe atat de repede il putem pierde. Depinde doar de noi, de actiunile noastre si de constientizarea actiunilor noastre unde ne pozitionam.