Copilaria, adolescenta si maturitatea

 

    Toti avem aceste etape ale vietii. Pornind de la aceste perioade si corelate cu o intamplare prin care am trecut de curand, am aflat despre niste mecanisme de aparare (sistemul de aparare) de care habar nu aveam ca exista, dar pe care fiecare dintre noi le avem. Aceste mecanisme zice-se ca ne sunt de folos prin copilarie, cand, pentru a supravietui cumva intanplarilor pe care nu prea le intelegem si pe care nu ni le putem explica, le dezvoltam cumva automat.

    Ulterior, ajunsi la maturitate, aceste mecanisme nu prea ne mai ajuta. Ba din contra, ne fac mai mult rau decat bine. Si asta pentru ca ne pun in niste situatii de viata care mai de care mai dificile. Si da, realitatea e ca de fiecare dintre noi depinde daca vrem sa acceptam asta, si sa punem umarul la treaba cum s-ar zice, in sensul ca trebuie sa lucram cu noi insine. Iar acest lucru este pana la urma cel mai dificil. Ca e mult mai usor sa gasim vinovati, sa stam sa ne plangem sau sa traim in aceea ignoranta despre care voi pomeni mai jos. 

   Astfel ca, foarte pe scurt, va rog sa regasiti mai jos aceste informatii care mie una mi s-au parut extrem de utile (fie ca vrem sa le vedem utilitatea, fie ca vrem sa trecem peste ele si sa ne amagim ca nu exista) ;)

1. Frica = de fiecare data cand ne simtim speriati, nelinistiti, tensionati etc, in lipsa oricarei amenintari fizice directe, aceste emotii sunt indiciul ca a intrat in actiune creierul nostru emotional si s-a activat o reactie defensiva.
2. Apararea Primara = aceasta aparare consta in sentimente si ganduri care se reduc la ideea ca e ceva in neregula cu tine; ne face sa avem foarte putina energie si o lipsa generala de incredere in noi insine.
3. Falsa Speranta = aceasta aparare genereaza ganduri, sentimente si actiuni care sunt in general insotite de un sentiment de urgenta, in situatii in care nu exista de fapt nicio urgenta. Genereaza mult stres in viata noastra, provocand probleme precum insomnia alimentata, rumegarea la nesfarsit a unor ganduri sau un perfectionism care ne epuizeaza. Suntem predominant orientati catre satisfacerea asteptarilor si nevoilor altora, asa cum le percepem noi, adica intr-un mod care poate sa nu aiba nicio legatura cu adevaratele lor nevoi. Intre timp, desigur, ne neglijam propriile nevoi. Comportamentul general de Falsa Speranta poate da impresia ca traim pentru a satisface nevoile altora, cand de fapt e vorba despre ce obtinem noi insine de aici: apreciere, “dragoste”, recunoastere, acceptare, etc.
4. Falsa Putere = aceasta aparare presupune ganduri, sentimente si actiuni care transmit un singur mesaj: “Nu e nimic in neregula cu mine, dar totul este in neregula cu cealalta persoana”. Orice gand negativ prin care judecam pe altcineva semnalizeaza de obicei Falsa Putere. E posibil sa ne simtim furiosi, iritati, victimizati, gelosi, critici, sa-i judecam pe ceilalti etc. Toate aceste emotii ne demonstreaza clar ca cealalta persoana greseste grav si suntem convinsi ca intreaga lume ar fi de acord cu noi. In general Falsa Putere ne va baga intr-o multime de conflicte cu alti oameni. Poate, de asemenea, contribui la probleme fizice asociate cu stresul, precum migrenele si hipertensiunea.
5. Negarea Nevoilor = aceasta aparare este mai greu de recunoscut pentru ca la suprafata pare nu exista nicio problema. In realitate, tocmai lipsa emotiilor sau reactiilor in general este problema. Alcoolul, drogurile, dar si sedeintele de meditatie, sport, uitat la televizor sau citit intretin mentinerea starii confortabile gen “Nu ma deranjeaza nimic.” As completa eu aici in exces. De fapt, orice reuseste sa anestezieze sentimentele. 

   Pentru a nu-mi lua niste credite nemeritate, fac precizarea ca enumerarea de mai sus o puteti regasi in cartea lui Ingeborg Bosch – “Terapia integrarii trecutului – Demontarea mecanismelor defensive dobandite de-a lungul vietii”, de la editura Curtea Veche. Dar si multe alte informatii care mie una mi s-au parut foarte practice si utile. Dar dupa cum spuneam, depinde de fiecare dintre noi daca vrem sa acceptam ca permanent trebuie sa lucram cu noi insine si astfel sa avem o viata mai frumoasa, implinita si linistita sau sa ne gasim scuze, sa ne invartim intr-un orgoliu viciios sau intr-o permanenta plangere. Cum veti observa probabil si ca toti am trecut prin aceste mecanisme cu o anumita recurenta ;)

   Voi ce mecanism de aparare credeti ca folositi cel mai des? 

Exista prietenie dupa iubire?

   Astazi am chef sa scriu si atat. Iar articolul de astazi porneste de la o idee data de o persoana tare draga din viata mea. O persoana care, intr-un alt context, nu am avut puterea de a spune ca imi doream mai mult prezenta ei, pur si simplu, din bunatatea si frumusetea pe care le emana cu fiecare ocazie. 

   Si anume, exista sau nu exista prietenie dupa iubire?

   Si ii raspund pe aceasta cale. Din punctul meu de vedere exista prietenie dupa o relatie. Adevarat ca uneori ar fi mai bine daca aceasta relatie de prietenie ar fi inaintea celei de iubire, dar din propria experienta pot spune ca pana la urma totul se rezuma la cei doi.

Iar acea prietenie are o alta culoare in acel context, pe langa faptul ca te invata cum sa vezi persoana respectiva cumva parca dintr-o alta perspectiva.

   Cred ca începi sa realizezi cat a tinut cineva la tine abia cand nu mai e.

Si te surprinde brusc ca pot exista si relatii frumoase chiar dupa ce relatia amoroasa se termina. E un sentiment placut sa iti spuna cineva cat ai insemnat pentru el prin exemple concrete, prin respect, printr-un soi de mangaiere nevazuta. Ce simti cand cineva te surprinde cu o descriere a ta pe care, parca, nici tu nu o cunosteai? 

Sa vezi ca cineva isi aminteste peste vreme detalii despre tine despre care tu nici nu mai visai, asta da experienta. 

   Si da, am avut experienta de a avea alaturi pe cineva care mi-a fost si iubit, si prieten, si parinte si orice altceva. Si chiar si intr-o anumita perioada in care se poate spune ca am fost despartiti, acest om a stiut sa vegheze asupra mea.

   Am vazut ce inseamna implicare, dedicare, respect, intelepciune, aprecierea omului de langa tine, comunicare, placere, faptul ca intotdeauna erau vazute calitatile si nicidecum asa-zisele defecte, ce a insemnat sa-mi fie alaturi la greu si sa-mi accepte momentele dificile, sa ma stranga in brate, sa guste cu placere din ce reuseam sa gatesc, sa ma inteleaga daca eram obosita dupa o zi de munca, sa-mi fie alaturi cand nu aveam un job, sa-mi inteleaga independenta, sa aprecieze frumos cand ii calcam o camasa, sa ma ridice ca om, sa ma protejeze de situatii care nu ma priveau, sa imi spuna pe un ton emancipat si lucrurile care nu imi conveneau, dar care stiam ca mai apoi ma vor ajuta si parca sa se retraga intr-o alta lume cand a simtit ca nu va mai putea fi langa mine asa cum si-ar fi dorit. 

   Iubirea pana la urma se invata, se construieste, te apropie chiar si atunci cand iti e frica. 

Am avut astfel ocazia sa vad si sa simt cum e acea prietenie aparte ramasa dupa o iubire. De fapt, cred ca pur si simplu se transforma intr-un alt soi de iubire. 

Ce inseamna pentru mine a ramane prieteni dupa ce in prealabil am avut o relatie? Sa mai stiu intr-un fel sau altul de persoana respectiva, sa povestim, sa ne vedem cu respect la o plimbare, sa ne uram de sanatate cu fiecare ocazie, sa ne strangem cu drag in brate la o eventuala reuniune, sa bem o cafea in liniste, sa ne auzim din cand in cand la un telefon. Si povestea continua...

   Voi cum vedeti acest tip special de relatie? :)

 

Mini-vacanta de 1 Mai

   Ca tot a venit mini-vacanta de 1 Mai, nu stiu cum ati petrecut-o voi, la mine a fost cu ceva treburi interesante. Sa tot fie deja vreo patru ani de cand nu am mai stiut ce inseamna o mica iesire, asa de relaxare. Sa tot fie vreo patru ani de cand am luat niste decizii fundamentale care mi-ai schimbat radical viata si care m-au adus in punctul in care ma aflu astazi. Decizii care m-au facut sa realizez ca nasul meu avea dreptate cand spunea ca o decizie cand o iei, pe moment nu ai certitudinea ca e buna sau mai putin buna, dar ca timpul sigur ti-o arata. Asa cum nasa il completa spunand ca oricat ai fi de om bun, atunci cand stai langa anumite persoane care de trag in jos, tot in directia aceea te indrepti si tu. Adevarul e ca este mult mai frumos sentimentul sa-ti petreci timpul cu oameni care isi gasesc bucuria in orice, care stiu sa zambeasca a frumos si a frunza verde, cu oameni care, oricat de incercati ar fi de soarta, isi aduna atat de bine puterile pentru a merge inainte incat aproape ca te socheaza forta lor si te jeneaza nimicurile pentru care tu ajungi sa te plangi.

   Si tot in aceasta mini-vacanta de 1 Mai au fost cateva momente care mi-au reamintit de ce a fi om e lucru mare, ca respectul ti-l castigi indiferent de varsta si ca daca ai lasat ceva frumos in urma ta inseamna ca n-ai trait degeaba. Asa cum mi-am reamintit ca depinde de fiecare dintre noi cu ce alegem sa ne consumam timpul si energia.

   Si uite-asa in prima zi de mini-vacanta am pedalat prin Bucuresti. Sa ne-ntelegem, eu sunt genu’ acela fricos, mai ceva ca un copil cand il scoti din sfera de confort: aoleu da’ sa nu cad, aoleu da’ sa nu ma julesc, aoleu da’ stai ca nu stiu pe unde sa o iau, bla bla bla, adica imi gasesc tot felul de scuze pentru frica mea. Eh, uite ca pentru prima data dupa multi ani am ajuns sa dau la pedale in frumosul nostru Herastrau, m-am ciocnit de-un alt biciclist, mai ca sa ma urc peste pietonii care sedeau tacticos pe pista biciclistilor, dar tot m-am bucurat de plimbare. Mai tin si eu cont de ideile si sfaturile care mi se dau ;) Iar la urmatoarea plimbare o sa-mi pun pe bicicleta si-un cosulet cu flori.

   A doua zi, mai mult pe nepusa masa m-am trezit ca parchez in satul copilariei mele (aici si aici doua povesti din vara anului trecut). Aici m-au trantit niste amintiri, am realizat din nou ca sunt oameni atat de dragi sufletului meu pe care nu am sa-i mai vad vreodata, dar care mereu vor fi langa mine prin bunatatea si frumusetea lor. Si tot aici cineva mi-a reamintit ce inseamna respect si sa apreciezi oamenii cu adevarat buni atunci cand ii ai alaturi, indiferent incotro te duce viata, un om care mai bine de 10 ani mi-a aratat afectiune facand parte din familia lui, acoperit acum de ganduri, dureri si griji, dar cu aceeasi afectiune, grija si respect fata de mine. Ne-am salutat si ne-am luat fiecare la revedere parca cu alti ochi fata de cum o faceam cu cel putin patru ani in urma ;) Mai toata ziua a fost ploioasa. Poate pentru ca uneori ingerii plang...

   Si am revenit in Bucuresti cu forte proaspete. Ultima zi de mini-vacanta a fost cu soare si nori pufosi, cu adieri de vant printre crengile inverzite, parca sa ne arate ca primavara e un anotimp plin de culoare si imprevizibil si sa ne bucuram astfel de fiecare moment din viata.

   Voi cum ati petrecut aceasta mini-vacanta? :)