Supa de pui pentru suflet

Am promis acum ceva vreme ca atunci cand voi termina aceasta carte, “Supa de pui pentru suflet”, a lui Jack Canfield si Mark Victor Hansen, voi reveni cu un soi de rezumat.

Mi-a placut tare mult proverbul chinezesc cu care se deschide cartea pe care vi-l redau mai jos:

“Daca exista lumina in suflet,

Omul devine frumos.

Daca omul este frumos,

In casa sa va domni armonia.

Daca in casa domneste armonia,

In natiune va domni ordinea.

Daca in natiuni domneste ordinea,

Va fi pace in lume.”

In plus, capitolele cartii te ajuta sa te organizezi, sa iti organizezi frumos viata si sa iti reaminteasca niste experiente de viata pe care, poate, le stiai, dar pe care, uneori, le mai si uitam. Intalnim aici povesti despre iubire, suntem invatati cum sa ne iubim pe noi insine, despre arta de a-ti creste copiii, despre invatare si cum sa-ti traiesti visul, cum sa depasesti obstacolele, dar si perle din intelepciunea eclectica.

Din randurile cartii, am luat ca povata multe idei frumoase. Iar una am considerat ca mi se potriveste cu atat mai bine pentru situatia mea actuala, de proaspat “inscrisa” intr-ale blogurilor :)) “Noi invatam intotdeauna sa facem ceva facand lucrul respectiv. Nu exista alta modalitate”

De asemenea, sa nu uitam niciodata: “Nu lasa pe nimeni sa te vaduveasca de visele tale. Urmeaza-ti inima indiferent de circumstantele exterioare.”

Si nu in ultimul rand, filtrand experientele mele de viata, citind ca “Oamenii mari isi impartasesc intotdeauna cunostintele. Oamenii mari isi impartasesc intotdeauna secretele. Este mult mai usor sa fii maret atunci cand te inconjori de oameni mareti.”, mi-am reamintit de ce am luat la un moment dat niste decizii. Si timpul mi-a aratat ca au fost cele mai bune decizii!

Si tocmai ce-am mai terminat o carte ;)

A fi om e lucru mare...

   Aceasta postare vine cam la o saptamana dupa ultima. Si totul datorita unei unei boli care abia m-a lasat sa stau in picioare. Febra cu o fluctuatie de ma lua cu ameteli, frisoane cumplite si o stare psihica zdrente pornita de la faptul ca nu puteam face nimic. In toata aceasta perioada calculatorul meu a aratat pentru mine asemenea unei cutiute buna sa se puna prafu’ pe ea.

   O stare de imbolnaveala asemanatoare am avut si acum vreun an jumatate. La vremea aceea am ajuns si la spital, am vazut cum arata salvarea si din interior, analize, tratament si intr-un final am reusit sa ma pun pe picioare. De data aceasta, perioada grava a durat  cam patru zile, am fost la o consultatie, am luat tratamentu’ prescris. Diferentele cu adevarat semnificative apar de acum inainte.

   Acum un an si jumatate eram intr-un alt colectiv profesional fata de cel in care ma aflu acum. Iar diferenta tocmai in asta consta. Acum am avut aproape colegi care chiar au stiut sa imi arate ce inseamna sa fii om in adevaratul sens al cuvantului. Si cum as putea sa vad altfel oameni care se ingrijoreaza pentru mine, oameni care poate n-au 2 lei in portofel, dar pentru mine au gasit pentru a-mi lua o pastila din drum, oameni care au stiut sa puna o simpla intrebare de genul “cum te mai simti?”, oameni care mi-au fost alaturi efectiv, fizic, sustinandu-ma sa nu cad pur si simplu din picioare datorita febrei, oameni care s-au gandit sa-mi dea un simplu mesaj de verificare. Si din nou am invatat ca roata se intoarce intotdeauna!

   Asadar, RESPECT maxim pentru niste oameni care stiu sa faca viata mai frumoasa in jurul lor prin bunatate, frumusete, implicare, adevarata implicare, si care au stiut sa-mi arate ca nu este nevoie sa stai o viata intreaga langa un om pentru a-l cunoaste cu adevarat ;) 

    Multumesc!!!

Jocuri din copilărie

Astăzi, mergând către casă, mi-a sărit în ochi .. o minge. Şi-un elastic. Mai aveam câţiva paşi de făcut pân’ s-ajung acasă şi deodată ..ţuşt o minge pe mine. În secundă unu deja mă vădeam cu “felinarele” mele uşor turtite, da’ mai apoi zău de să nu mă apuce râsul şi mai multe nu. Copii-n vacanţă care băteau mingea în faţă blocului. Şi zic în sinea mea, ca in sinea altuia oricum nu puteam: “Iaca băi, tot mai avem o şansă” :)) Mai merg câţiva paşi şi mai zăresc o “ciudăţenie”: trei fetiţe jucau elasticul. Generaţia mai de pe la ‘85 ştie despre ce vorbesc. Şi uite-aşa m-au năpădit amintirile din copilărie, şi ce frumos mai ne jucam în vacanţe şi câte amintiri strângeam. Pe cuvânt de nu aveam senzaţia aceea gen tineretul din ziua de astăzi nu mai ştie altceva decât calculatoare :)) Da’ uite că m-am înşelat. Şi sunt chiar bucuroasă să văd că.. roata se întoarce ;)

Voi despre ce jocuri vă mai amintiţi din copilăria voastră?

Metroul

Ieri a fost o zi de muncă, ca oricare alta. Mai puţin prima parte a zilei când, din nefericire şi nebăgare de seamă, la metroul bucureştean a fost o “defecţiune tehnică”.  Aşa am fost anunţaţi conştiincios şi extravagant de oamenii puşi să sufle-n microfon :)) Şi uite-aşa s-a plimbat Cristina dintr-un metrou într-altul, dintr-o staţie într-alta, când într-un metrou vechi, când într-un Bombardier de toată frumuseţea.
Apăi pe bune de nu fu chiar amuzant, chiar dacă am stat ca sardinele, chiar dacă ne cam treceau căldurile, că de, Coane Fănică, căldură mare între atâtea suflete! Şi mai auzeai câte-o remarcă gen “Să ne plătească ei ziua asta de muncă” sau “Da’ până la urmă în ce direcţie merge metroul ăsta?” sau “Atenţie se închid uşile, va rugăm coborâti că se retrage” :))
Fire inventivă din fire, mi-a trecut prin cap la un moment dat cum aş fi arătat în acele momente, când toată lumea se calcă-n picioare, cu o carte-n mâna. Se vezi ce făţau stâlcit aş fi avut sau mi-ar fi pus vreo piedică suficientă cât să mă proptesc în nas :D
Concluzia este că am reuşit să ajung la serviciu şi cu o dispoziţie de zile mari! Păi ce era să fac? Doar nu era să las un amărât de incident să-mi strice ziua ;)

La inceput de drum intr-ale bloggingului...

La inceput de drum intr-ale bloggingului

Intr-o lume aflata intr-o continua alergatura, ce-o vrea sa aduca in plus si acest blog? Pai fix o mica oaza de relaxare, liniste, destindere. Intr-un tumult al vietii care, culmea ironiei, nu prea ne lasa sa traim, acest blog se vrea a fi momentul de respiro, de incarcare a bateriilor, de pauza de cateva minute, suficienta cat sa ne binedispuna.

Pornind de la denumirea blogului, Caietul cu Povesti, ma voi prezenta la apel cu povesti din carti sau din viata, alaturi de poze de prin lume adunate, si toate la lume date, taman pentru a ne axa pe partea plina a paharului, ca de cea goala sunt convinsa ca suntem toti satui. Pfiu, si ce asociere de cuvinte ne permite limba romana...o parte goala ne ofera senzatia de satietate ;) Da’ ati prins ideea :)

In alta ordine de idei, aceasta este prima mea postare intr-ale bloggingului. Sa fie de bun augur si sa ne “citim” cu bine :)