Articolul de saptamana trecuta (http://cristinaflorentinacalimaceanu.blogspot.ro/2014/05/cum-supravietuim-in-bucuresti.html) a trezit reactii diverse. Pornind de aici, am primit si remarca cum ca as trai intr-un turn de fildes. Mi s-a parut interesanta comparatia si chiar mi-a dat de gandit. Oare asa sa fie? Instinctul imi spune insa ca modalitatea in care am ales sa imbrac in cuvinte o realitate asa cum eu aleg sa o vad este ok... cel putin pentru mine :))
Poate
si prin prisma faptului ca tot ceea ce transpunem, transpunem prin experientele
noastre si ale celor de langa noi. Recunosc, a fost o perioada a vietii mele in
care eram si eu invaluita de o stare negativa. Dar viata m-a invatat ca daca nu
fac altceva decat sa vad lucrurile rele, sa-mi consum timpul inutil, sa ma las
trasa intr-o companie a unor oameni care nu fac altceva decat sa ma traga in
jos, si toate acestea in cea mai mare parte a timpului, voi fi o persoana de
care lumea va cam da bir cu fugitii. Si nici nu i-as fi putut condamna.
Acum mai bine de 3 ani, nasii mei, oameni pe care ii indragesc si stimez foarte mult, mi-au spus niste lucruri importante, care mi-au ramas foarte bine intiparite in minte:
Nasa:
“ – Fina, degeaba esti tu o persoana extraordinara, pentru ca daca vei continua
pe acest fagas, si ii vei suporta toate acestea in continuare, te va trage in
jos, iar mai apoi nimeni nu va mai vrea sa stie de tine.”
Nasul:
“ – Fina, in viata cand iei o decizie, nu stii daca este buna sau rea. Dar
timpul sigur ti-o arata.” ...” Viata este prea scumpa si prea scurta ca sa ti-o
irosesti astfel.”
Bunicul
meu, omul care m-a crescut si a avut grija de mine, la 89 de ani, m-a intrebat:
“Mai tata, tu esti fericita...?” Am simtit ca mi se umezesc ochii si am iesit
din casa...
Si
incet incet am inceput sa actionez, pe toate planurile. Si am invatat sa ma
autoeduc la randul meu. Pentru ca este foarte usor, poate, sa pui in cuvinte
niste “idei din carti”, dar cand ajungi sa le pui in fapte, acolo apare
greutatea. Si ai senzatia ca pici, si parca n-ai mai avea niciun chef sa te
ridici. Si parca vrei sa vezi o mana intinsa, dar ea nu apare. Si-atunci
trebuie sa inveti ca trebuie s-o cauti si s-o ceri. Iar cand ai gasit-o sa o
apreciezi la adevarata ei valoare. Si parca iar simti ca te scufunzi (de griji,
de probleme, de frustrarea ca nu-ti poti indeplini niste
vise/obiective/vacante/mai stiu eu ce minuni, care, deh, ti se pare ca pentru
alti sunt atat de usor de indeplinit. Si-atunci iar sa vezi piatra de incercare
sa te gandesti ca poate si oamenii aceia pe care tu ii invidiezi, s-ar putea sa
aiba si ei gandurile si greutatile lor).
Ce-am
vrut sa spun cu articolul de astazi, care pare mai degraba o pagina dintr-o
carte de povesti, usor fara cap si fara coada? Ca de fiecare dintre noi depinde
sa ne traim viata frumos, sa ne bucuram de momentele placute, sa ne construim
pana la urma aceste momente, ca doar de-aia suntem stapanii propriei noastre
vieti, sa alegem cine sa faca parte din viata noastra, sa ne concentram pe lucrurile
pe care ni le dorim, sa ne intrebam ce facem pentru a le obtine si sa trecem la
actiune! Si da, fiecare avem si zile mai putin placute, dar importanta este ponderea
acestor zile in viata noastra. Pentru ca sa-mi fie cu pardon, dar daca din 7 zile
ale saptamanii, 6 stam sa ne plangem si concret stam si admiram natura moarta, apai
sa nu ne mai mire de ce una lume sta mai bine la capitolul viata decat voi.
In
concluzie: modalitatea mea realista de a vedea lucrurile este prin exercitiul pe
care il fac zilnic de a avea o viata frumoasa ;) Voi cum stati la acest capitol? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu