Este titlul
cartii pe care nu intamplator am ales sa o citesc in aceste zile. Si chiar daca
uneori avem senzatia ca realitatea din carti este alta fata de cea din viata de
zi cu zi, asta nu inseamna ca nu putem invata ceva si din paginile unei carti...
Acum ceva
vreme discutam cu un om tare drag sufletului meu despre niste aspecte
importante care tin de familie, de copii, despre lucruri mai mult sau mai putin
vazute ale vietii. Aceste discutii au rostul lor prin prisma unor experiente
(stiute sau nestiute), pentru a ne reaminti ce avem mai drag langa noi, care
sunt stalpii nostri de sustinere in aceasta viata, care sunt oamenii care ne
sunt alaturi cand avem cea mai mare nevoie, dar si cei care se bucura de
bucuria noastra.
Constatam la
un moment dat cu amaraciune ca ramanem fara job, sau ca un prieten ne tradeaza
increderea, sau ca noi, la randul nostru, le inselam asteptarile celorlalti,
sau ca atunci cand crezi ca ai tot ce ti-ai putea dori (o familie minunata, un
job excelent, prieteni buni, o groaza de obiecte materiale care ne ofera un
anumit confort in viata), vine altceva sa spulbere acea lume mai mult sau mai
putin perfecta in care traiesti. Si poate gasesti chiar si vinovati, poate
crezi ca e cel mai grav lucru care ti se putea intampla, poate ai acea senzatia
ca lumea se prabuseste in jurul tau... Si totusi timpul mai face un pas cu o zi
si inc-o zi si inca o zi. Si incepi sa simti din ce in ce mai mult ca din orice
ai de invatat (bineinteles daca ai puterea ;) ), ca ce credeai tu ca fiind cel
mai mare dezastru pe care il puteai simti se transforma in ceva asemeni unor
piese de puzzle care iti sar imediat in ochi, ca sub tot cerul mohorat sub care
te-ai aflat atata vreme, niste raze de soare isi fac simtita prezenta...cu
liniste, multa liniste, cu un zambet atent, cu un suras in coltul gurii, cu o
voce calda la celalalt capat al firului, cu un mesaj de buna dimineata sau un
gand de noapte buna.
Si mai apare
o pata de culoare despre care mi-am dorit sa precizez in articolul de astazi. Uitam
sa apreciem ce avem in fuga noastra dupa ce ne-am dori, indiferent ca fac
referire la familie, lucruri, prieteni sau orice altceva. Vorbim impreuna aceeasi
limba si totusi ne intelegem separat din teama, din convingerea ca “las’ ca stiu eu
mai bine”, din rusine, din frica ca vom fi judecati intr-un fel sau altul. Si mai
trece o zi... si ajungi sa te intrebi: “Ce este cel mai important pentru mine
in aceasta viata?” ;) Nu observam micile detalii care fac diferenta pentru ca deja
le luam ca date, uitam sa dam valoare...unei feliute de chec sau unui mar care
este atat de gustos ;)
Citatul de
mai jos este luat din cartea despre care pomeneam si pe care am vrut sa il
transmit ca atare, din nou nu intamplator.
“Curajul nu
este definit de catre cei ce au luptat si nu au cazut, ci de catre cei care au
luptat, au cazut si s-au ridicat din nou.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu