Vin Sarbatorile

   Primul articol pe luna decembrie si ultima luna din acest an.

   Cu pasi repezi vine Sfantul Nicolae, cu si mai multa repeziciune vine Craciunul, Revelionul, trecem deja in Anul Nou, ba chiar ajungem si la Sfantul Ion. Si-uite asa mai trece un an din viata. Dupa acest week-end prelungit in care am combinat momentele si trairile una-si-una, am primit, din nou, acel reminder sau the wake up call menit sa ma trezeasca si sa-mi reaminteasca cat de frumoasa este viata si cat de mult ne-o complicam singuri, uitand sa ne bucuram de ea. De fiecare moment, de fiecare fulg de nea, de fiecare cana de ceai bauta in compania oamenilor dragi, de un telefon primit matinal de la cineva care este cu gandul la tine, de privirea omului drag, de o poza facuta printre crengile copacilor, de faptul ca putem privi culoarea unei flori, ca o putem mirosi, ca ne putem ridica dintr-un scaun in care altii stau de-o vesnicie tintuiti, ca ne putem trezi dintr-un somn cald invaluiti in vise frumoase alaturi de cei dragi. Si ca, de fapt, toata aceasta stare ne da puterea de a merge inainte si de impleti lucrurile intru implinirea noastra. 

   De cele mai multe ori insa noi uitam sa fim recunoscatori, sa apreciem ceea ce avem si ne concentram doar pe ce ne-am dori. Uitam sa apreciem sustinerea oamenilor de langa noi, atat cum si cat este ea: fie printr-o vorba buna, fie prin intelegerea pe care ne-o arata, fie prin sacrificiile pe care le fac, fie printr-un simplu mesaj ca se gandesc la noi. Ne cramponam de situatii nesemnificative si de lucruri banale, consumandu-ne astfel o parte din suflet pe lucruri fara valoare. Este la fel de adevarat ca si aceste “banalitati” fac parte din viata, aviz unei discutii pe care o aveam in week-end cu o persoana careia ii sunt tare recunoscatoare. Si ca nici de ele nu ne putem dezice intru totul. Dar noi insine alocam ponderea acestor evenimente. Noi insine trebuie sa avem puterea sa cantarim ce conteaza pentru noi cu adevarat si cum ii influentam si pe ceilalti la randul nostru cu starea noastra de spirit. Si cat din timpul nostru il alocam acestor banalitati sau unor activitati care mai devreme sau mai tarziu ne pun in situatia de a ne intreba “Ce-am facut eu cu viata mea?” 

   Si-asteptam. Asteptam viata care va sa vina uitand de fapt sa traim astazi, acum, aici. Asteptam un job mai bun, o casa proaspat zugravita, vreo mobila noua, o masina pe care sa o mai schimbam. Dar cati dintre noi isi fac privirea roata si sa fie recunoscatori pentru partenerul de viata care ne sta alaturi cu toate toanele noastre, cu parintii pe care ii criticam adesea uitand sa ne gandim la sacrifciile pe care si ei la randul lor le-au facut pentru noi, cu prietenii care ne suporta in zilele cele mai proaste cand pana nici noi nu ne putem suporta? Sau pentru cele x perechi de sosete care ne incalzesc iarna sau y perechi de pantaloni pe care ii schimbam dupa bunul plac? Sau de mainile intregi si perfect functionale? Sau de vazul cu care ii putem mangaia pe ceilalti printr-o prelungire a zambetului?

   Nu spun ca circuitul vietii poate fi schimbat in totalitate daca alegem sa ne concentram mai mult pe lucrurile importante (care or fi ele pentru fiecare dintre noi ;) ) si ca lucrurile minore trebuie sterse definitiv din peisaj (lucru care nu se poate). Spun doar ca daca am invata sa apreciem mai mult ce avem, daca timpul ni l-am gestiona cu activitati care ne fac fericiti, impliniti si care ne duc mai aproape de oamenii din jurul nostru prin fiecare caramida pe care o punem la temelia acestor relatii, drumul vietii noastre va fi mai colorat, mai frumos, mai plin de oameni speciali si de momente deosebite care sa ne faca inima sa tresara. Pentru ca pentru mine cel putin, viata nu se masoara in corect si gresit, sau in cine are dreptate si cine nu. Viata mea se masoara in bucuriile si lectiile pe care le-am primit si le voi primi, prin fiecare zi in care am cazut si m-am ridicat, prin deciziile mele bune sau mai putin bune, prin ce calitati si defecte am invatat sa accept oamenilor de langa mine, prin iertarea pe care mi-am oferit-o si puterea de a merge inainte. 

   Cati dintre noi le-am spus in ultima saptamana oamenilor dragi ca ne gandim la ei, sau ca ne lipsesc, sau ca ne place zambetul lor, sau sa reinvatam sa avem sufletul plin de acea liniste pe care n-o poti cumpara nici cu toti banii din lume?

   Tot articolul de astazi este ca o pictura data si primita in dar pentru unul dintre cei mai dragi oameni sufletului meu care se zbate intre doua lumi. Cu tot ceea ce inseamna multumirea de a-mi fi reamintit cat de mult sa imi pretuiesc viata aceasta...