Pentru ce sunt recunoscatoare...

   
   Si-a mai trecut un an, cu bune, cu mai putin bune, cert este ca a fost plin din toate punctele de vedere.  Dar mai ales plin de...invataminte (am pus cu puncte puncte pentru ca sunt sigura ca ma asteapta una dintre cele mai dragi prietene la colt sa ma alerge iar cu “invatamintele” mele ;)) )

   Da, imi place sa invat. Poate si pentru ca o foarte buna parte din viata mi-a fost taiat accesul la informatie, la bucuria de a descoperi lucruri noi, la senzatia mareata pe care o ai atunci cand simti ca te dezvolti frumos si armonios.

   Si ca sa revin cumva la titlul articolului de astazi, da, sunt recunoscatoare, pentru ca am primit cele mai scumpe cadouri de la viata. 

   Oameni frumosi care m-au sustinut cand mi-a fost mai greu, oameni care m-au ridicat cand altii ma coborau, oameni care nu ma judeca si care ma accepta asa cum sunt, oameni care ma sustin in demersurile mele, oameni langa care pot sa plang fara teama ca ma vor considera slaba, oameni care au o voce atat de calda si-o privire atat de dulce si-armonioasa incat ai impresia ca-mi sunt pictati - intentionat am folosit expresia “ca-mi sunt” ;), oameni care stiu sa-mi spuna echilibrat atunci cand gresesc, unde si de ce gresesc, oameni care nu mi-au spus niciodata ca ma iubesc, dar am simtit-o in fiecare clipa, oameni care mi-au dat enorm, fara ca macar, poate, sa stie.

   Sunt recunoscatoare pentru ca am ajuns la un punct al vietii mele cand ma uit dupa lucrurile importante, ca sunt sanatoasa, ca ma pot bucura de o piesa de teatru, de-o carte buna, de-un ceai in compania unor oameni speciali, de sentimentul de liniste venit dupa furtuna, de un val ridicat dupa ochi, de-o rochie pe care mi-am facut-o singura cadou, de-o mireasma de parfum, de soarele care rasare atat de frumos in satul bunicilor mei, de puterea pe care-o vad altii in mine si pe care imi spun ca le-o transmit.

   In cateva randuri, acesta s-a vrut a fi un articol cu ocazia zilei mele de nastere din 13 februarie - sunt chiar o mare norocoasa :) - prin care am dorit sa multumesc tuturor acelora de la care...am avut ceva de invatat ;) Pentru ca am convingerea ca ceea ce suntem astazi se datoreaza in primul rand oamenilor cu care noi interactionam :)

   Multumesc.

Amintiri de poveste

   

   Pentru ideea acestui articol trebuie sa le fiu recunoscatoare unor oameni tare dragi sufletului meu. Intr-una din discutiile avute, ei au fost cei care mi-au trezit niste amintiri de mult uitate si prafuit ascunse intr-un sertar al sufletului... Aidoma parca amintirilor din copilarie povestite cu atata maiestrie de Creanga, ma incumet sa astern si eu aici un crampei din...copilaria mea...

 

   Mi-am amintit zilele acestea cu o imensa caldura de o perioada a vietii mele in care faceam toate prostioarele pamantului si ai mei bunici inca aveau puterea sa ma suporte. Mi-am amintit cum imi petreceam vacantele la ei, cum mergeam sa-i ajut la cules de fasole, ca mai apoi sa sar caraghios cu picioarele pe ea, evident dupa ce o lasam sa se usuce, pentru ca asta era modalitatea cea mai simpla de a o elibera din pastaile ei. Mi-am amintit de unde indiferenta mea fata de televizor.. pai daca stateam acolo si 3 luni fara sa simt aceasta nevoie, cu atat mai mult pentru ca bunicii mei dragi nu-si permiteau un televizor.

   Tin minte ca bunica mea avea copaite de diferite dimensiuni pe care le folosea la prepararea painii; imi facea insa si mie, special - ca doar care-i era mai draga nepoata? – din acelasi aluat special si o painica de dimensiuni mici care pe mine ma incanta teribil. Cat mai trudeau ai mei bunici in fiecare saptamana doar pentru asta... Bunicul meu aducea coceni pentru foc, mamaia framanta cu spor aluatul... Ramanand la capitolul mancare, recunosc ca mamaia mea facea o mancare delicioasa. Si taman de aceea am sorbit intr-o zi pe nerasuflate 10 farfurii de ciorba, de s-a speriat biata mamaia si mai multe nu :)) Intr-o alta zi mergeam cu vecina de langa casa  sa luam vaca de la pascut, da da, exact asa :)) Si nu va povestesc ce teama imi era de bietul animal cand ochii mei de copil il vedeau extrem de mare!

   Sau cand venea duminica si se primeneau bunicii mei frumos, mamaia sa iasa la poarta cu femeile, deh, iar tataie sa mearga “la sfat”, cum obisnuiau ei sa spuna... Evident ca aveau hainele speciale “de primeneala”. Nu prea-mi placea mie cand trebuia sa mai facem si curat, si ne-apucam sa batem covoarele (mai exact presuri facute de mamaia la razboi). Si nu va povestesc ce iesea din ele, ca doar vorbea cea, casa la tara ;)) Dupa ce terminam de batut presurile cu un bat amarat, aratam ca un extraterestru si plina de frica sa nu ma trezesc cu batul peste maini, pentru ca fiecare trebuia sa tina de cate-un capat al presului :))

   Au avut ai mei bunici chiar si un cires in curte...si cate-au mai patimit si cu ciresul acela, evident ca tot dupa urma mea :D Da’ acum zau, unde-ati vazut voi copil cuminte si baba frumoasa? Dar tot de acelasi cires ma leaga si amintirea primului meu leagan facut cu atata drag de bunicul meu. Eh, da’ cand mai m-am marit putin, am inceput sa merg si la discoteca din sat. Biata mea mamaie ma mustruluia de cum intram in casa, da’ tot ma lasa si urmatoarea data pentru ca nu scapa de vaicareala mea!

   Sau placerea pe care o aveam de cate ori mergeam in fiecare seara sa adun ouale de pe unde ouau gainile. Ehee, sau prima data cand bunica mea mi-a zis ca imi face banane. Da da, am scris bine, ca imi face banane. Si eu gandeam “apai cum sa-mi faca banane?” Mai tarziu, dupa ce-a terminat, m-am trezit in brate cu un castron plin cu biscuiti de casa, lunguieti, facuti cu un fel de aparat de facut carnati :))

   Si totusi anii au trecut, bunica mea a imbatranit frumos, bunicul meu nu mai este, dar inca imi amintesc privirea lui de cate ori ma vedea. Fata care i se lumina si cuvintele pe care nu le voi uita niciodata: “Mai tata, noi te-am crescut”... Si da, are dreptate, cea mai mare parte din ce reprezint astazi le datorez lor, pentru tot ce m-au invatat, pentru toate amintirile oferite...de nepretuit.

   

   Pentru ca la final doar amintirile raman.... 

Ps: fotografia de mai sus este facuta cu ceva ani in urma, in satul bunicilor mei, in urma unor inundatii, cu Dunarea revarsata....

Engagement-ul angajatilor

   

   Intamplator mi-a picat in mana un numar mai vechi al revistei HR Manager, vechi de vreo jumatate de an. Si cum imi place sa citesc inclusiv tot ce tine de HR, iata-ma rasfoind cu nesat revista in cauza.

   Ce mi-a atras inevitabil atentia a fost articolul cu privire la, hai s-o zic mai pe romaneste, fidelizarea angajatilor catre angajatorul lor. Acel “engagement” de tot auzim in stanga si-n dreapta, dar mai toti ne intrebam cu ce sa mananca si cate companii tin cont de el. Companii zic? Sau mai degraba s-ar preta sa zic oameni care conduc alti oameni, oameni care sunt in prima linie si ar trebui sa dea tonul in stil de leadership, mentorat, implicare, respect, profesionalism?

   Va redau mai jos cateva informatii pe care eu le-am regasit teribil de utile si de interesante:

   “3 factori cheie care impulsioneaza engangement-ul - Se spune ca angajatii nu parasesc o companie, ci parasesc oamenii din acea companie. Iata principalii factori care influenteaza nivelul de engangement

•    Relatia cu managerul direct: 80% dintre angajatii care nu erau multumiti de relatia cu seful direct aveau si un nivel scazut de engangement
•    Increderea in lideri: 70% dintre angajatii care nu aveau incredere in liderii organizatiei nu erau pe deplin “engaged”
•  Mandria de a lucra in organizatie: 54% dintre angajatii care erau mandri de contributia organizatiei lor in societate erau si “engaged”

          4 trasaturi de baza ale angajatilor “engaged”

• Entuziasm: angajatii sunt entuziasmati de munca pe care o fac
• Inspirati: angajatii sunt motivati de liderii lor
• Incurajati: angajatilor le este permis sa-si indeplineasca sarcinile in maniera proprie
• Increzatori: angajatii sunt siguri ca vor atinge succesul

   5 sfaturi pentru cresterea si mentinerea engangement-ului

• Liderii trebuie sa impartaseasca tuturor angajatilor o viziune unitara si clara
• Angajatii trebuie incurajati sa comunice deschis si sa influenteze viziunea companiei prin propriile pareri
• Managerii directi ar trebui sa dezvolte relatii sanatoase cu echipele lor
• Liderii ar trebui sa demonstreze continuu ca angajatii au impact asupra mediului lor de lucru
• Managerii ar trebui sa le arate angajatilor ca aportul lor este valoros, incurajandu-i in mod constant

   Vestea buna este ca engagement-ul nu are de-a face prea mult cu banii si timpul, dar necesita dedicare. O buna parte din engangement depinde de relatia pe care angajatii o au cu superiorii lor...modul in care se comporta managerii. Prin urmare, managerii din prima linie ar trebui sa se concentreze pe aceste modalitati low-cost de crestere a nivelului de engagement:

• Comunicare: asigurati-va ca intotdeauna exista o comunicare bidirectionala
• Crestere: creati sau facilitati oportunitati de learning & development
• Recunoastere: aratati-va aprecierea (spune-ti “multumesc”) cat mai des
• Incredere: asigurati-va ca toata lumea cunoaste si intelege obiectivele companiei si echipei, dar si ca oamenii stiu cat de mult contribuie prin munca lor la atingerea acelor obiective.”

   Nota bene, acestea fiind spuse, concluzionez si eu, in tandem cu oameni mult mai avizati in domeniu, ca engagemet-ul se castiga!