Cum ajungem să castigăm sau să pierdem oportunități

 

   M-am întrebat de multe ori cum de unii oameni ajung să aibă mai mult succes decat altii. Bine, cum definim succesul și faptul că este ceva specific și relativ pentru fiecare persoana în parte, acesta este deja subiectul unui alt articol.

   Revenind… În momentul cand am început să îmi pun această întrebare, recunosc că nu aveam prea multe cunoștințe într-ale vieții, nu prea mă documentasem în vreun fel, așa cum, de altfel, nici nu citisem cine știe ce articole sau cărți care să îmi ofere o perspectivă și o întelegere mai amplă asupra acestui domeniu…psihologic. Pentru că da, un lucru pentru mine acum este sigur. Totul pleacă dinspre emoțional spre intelectual și nu invers, oricat am alege noi să negăm asta.

   Mai exact, am ajuns după multă muncă de înțelegere în acest sens, să cred că oamenii de succes au avut o copilărie cu mult mai multe avantaje… emoționale. Astfel că, odată ajunși la varsta maturității, au mult mai puține tipare psihologice distructive, sunt mult mai încrezători, oportunitațile le apar și știu să le și recunoască mult mai ușor.

   Dacă am face un soi de “test de laborator”, punand niște întrebări banale adulților de astăzi raportate la copiii care au fost ieri, comparand apoi rezultatele, am vedea că cei care vin dintr-un mediu cu un climat pozitiv, echilibrat din multe puncte de vedere, cu parinți la randul lor împliniți și fără ponderea stresului mai mare către grija zilei de maine, cu activități care mai de care mai inteligente și aducătoare de comfort psihic, sunt adulții de succes de astăzi.

   Nu spun că din celălalt tip de mediu nu ar ieși adulți extrem de realizați, împliniți și de succes. Spun doar că “munca” acestora este mult mai mare comparativ cu a celorlalți. Astfel că dacă vrem pentru copiii noștri să se bucure de un viitor strălucit, ar trebui să începem de astăzi cu activitățile pe care le întreprindem, între ce oameni ne învartim, ce carte mai lecturăm în loc să ne pierdem timpul în fața vreunei emisiuni inutile, și altele asemenea.

   Și toate acestea dacă ne dorim cu adevărat să “îmbibăm” creierul copilului nostru (atat emoțional, cat și intelectual) cu tot ce este mai bun în prezent pentru a-i asigura un viitor strălucit. Așa va ajunge să distingă la timp oportunitățile cu adevărat valoroase, așa va ajunge să aibă încredere în el, să poată elabora idei constructive prin prisma unei comunicări eficiente, așa va ajunge să aibă o personalitate plăcută, iar ceilalți să iși dorească să interacționeze cu el pentru multe proiecte provocatoare.

   Cu alte cuvinte, tot ceea ce reprezentăm astăzi ca adulți pleacă de la momentele copilăriei. Iar ca să “repari” adultul de astăzi este de doua ori mai greu față de a începe din primele momente de viață să punem bazele corespunzătoare copiilor de ieri. Și pentru ca adultul de astăzi să profite și să se bucure din plin de viață și de oportunități, trebuie să înceapă cu acel mediu propice în care să se dezvolte.

   Simplu, dar nu ușor ;)

O analogie dupa Piramida lui Maslow

   Despre Piramida lui Maslow s-au scris multe și la o simplă căutare pe internet putem găsi toate explicațiile necesare aferente celor cinci nevoi pe care le evidențiază prin această structură.

Pornind de la această idee a piramidei sale, am avut ideea articolului de astăzi, pentru a face mai degrabă o analogie cu oamenii din viata noastră.

   Maslow reliefează prin piramida sa urmatoarele nevoi fundamentale ale oamenilor:

1. Nevoi fiziologice – cele de mancare, apă, odihnă, caldură
2. Nevoia de securitate – siguranță personală, locul de muncă, familie, sănătate, siguranța proprietății
3. Nevoia de apartenență – relații, prietenie, sexualitate
4. Nevoia de recunoaștere socială – stimă, respect, încredere, realizare
5. Nevoia de autoîmplinire – creativitate, atingerea propriului potențial, spontaneitate, acceptarea faptelor

   Am avut ocazia la un moment dat să fac un soi de “analiză” asemănătoare prin prisma interacțiunilor foarte interesante avute cu mulți oameni de-a lungul timpului. O fire mai degrabă extrovertită decat introvertită, mi-a plăcut să interacționez și să socializez foarte mult cu oamenii. Indiferent că discutăm din punct de vedere profesional sau personal. Indiferent despre care perioadă a vieții discutăm.

   Ce am descoperit intersant? Pe oricare palier se situează oamenii, din orice punct de vedere am discuta (financiar, funcție avută, lucruri materiale deținute, etc.), din punct de vedere psihologic oamenii au o structură similară. Toți oamenii au frici, temeri, iubesc, urăsc, sunt ambițioși, se implică, și toate funcție de intensitatea fiecărei personalități în parte. Precum și a puterii și inteligenței intelectuale și emoțioanale avute. Aș zice mai ales datorită acestei inteligențe emoționale.

   Inteligența intelectuală combinată cu cea emoțională consider că ne oferă succesul sau eșecul în viață. Evident că acum este foarte important de avut in vedere ce anume înțelege fiecare prin “succes” și “eșec”.  Mergand mai departe pe firul ideii, am constatat că fiecare om are o natură duală. Ca și cand ar sălășlui cumva în interiorul nostru doi “lupi”: unul bun și unul rău. Pe care alegem însă să îl hrănim mai mult, depinde doar de noi și fiecare moment cand vom face această alegere, va face la un alt moment diferența.

  Toți recunoaștem acele stări cand suntem triști, furioși, apatici, lipsiți de putere și chef. Sau cand suntem bine-dispuși, implicați, motivați, bucuroși, fericiți. Cu siguranță vă amintiți cel puțin un moment cand ați simțit bucurie autentică sau cand v-ați aflat la polul opus și ați simtit o tristețe apăsătoare. Sau cand v-ați simțit foarte motivați sau din nou la polul opus.

   Aceeași analiză m-a ajutat să descopăr și că oamenii care se concentrează mai mult pe a-și consuma timpul într-un mod util, au mult mai multe șanse să vadă partea plină a paharului, să se bucure de viață și de realizările lor, să fie oameni implicați, buni profesioniști, dar și prieteni extraordinari.

   Ce înseamnă pentru mine “a-și consuma timpul într-un mod util”? Sport, citit, activități culturale din sfera de interes proprie, mers la evenimente plăcute și interesante, interactionat cu oameni de la care au foarte multe lucruri de învățat. Una peste alta, aici intră acei oameni care știu să hrănească mai degrabă “lupul cel bun” și pe care eu îi văd încadrandu-se în varful piramidei lui Maslow. Cei care știu să se implice în activități care sunt un soi de “fitness” pentru creier. 

   La polul opus se află cei care nu fac nimic cu timpul lor, care se concentrează pe a-și irosi energia cu lucruri și activități care nu aduc absolut nicio valoare. Vezi, de exemplu, tristele emisiuni TV care evidențiază non-cultura, sedentarismul, lipsa activităților educaționale de orice fel, îngrădirea cercului de cunoștințe.

   Poate veți gandi că pentru a reuși să renunți la obiceiurile distructive iți trebuie o anumită situație financiară, sau e musai sa te fii născut în vreun loc anume, sau între anumiți oameni etc. Din punctul meu de vedere, consider că acestea sunt doar scuze. Scuze pe care ni le găsim să nu evoluăm, să nu facem nimic cu viața noastră, să găsim doar vinovați și să ne plangem.  Poate sună dur, dar asta este realitatea.

   Ca să te ridici din fotoliul în care stai foarte comod în fața televizorului la care rulează o emisiune inutilă, să iți iei o pereche de pantaloni și un tricou pe tine, este într-adevăr nevoie de multă putere. Pentru că, scuzată-mi fie ironia, este mult mai simplu să stai acolo cuibărit și să te plangi că nimic nu merge, nimic nu funcționează, că nu ai timp, eventual iți mai iei și copiii la muștruluială cat mai des cu putință. Dar gandind la rece, știm foarte bine că această acțiune nu ne costă nimic. Nu avem nevoie de bani ca să putem alerga în jurul blocului 15 minute in fiecare zi. Sau să urcăm și să coboram niște scări.

   Nu avem bani de cărți sau alte materiale educative? E internetul plin de cursuri de tot soiul, de evenimente pe care le putem accesa gratuit. Dar din nou, de ce să o facem? Că doar putem sta bine mersi in fața unui ecran care rulează în fiecare zi vreun film insipid, în loc să punem mana pe-o carte pe care o putem lua și cu împrumut.

   Deci dacă ar fi să fac la randul meu o “piramidă” pornind de la obiceiurile pe care le au oamenii și ce ganduri și sentimente le sunt predominante, din punctul meu de vedere ar reieși astfel:

• la baza piramidei se află cei pentru care s-a inventat expresia romanească “săraci cu duhul”, care nu au voință de a ieși din acest mediu, care se complac, care în cea mai mare parte a timpului lor aleg efectiv să nu facă nimic constructiv cu viața lor
• la mijlocul piramidei sunt cei care încep să conștientizeze niște lucruri și încet-încet să acționeze în vederea îmbunătățirii a tot ce înseamnă ei ca persoană, mediu personal și profesional, etc.
• respectiv, în varful piramidei se află cei care s-au dezmeticit de ceva vreme și care muncesc zilnic cu ei înșiși pentru a deveni cea mai bună versiune a lor. Zilnic :)

   Componenta financiară pe care sunt convinsă că într-un fel sau altul toți o avem în minte, nu am adus-o in discuție dintr-un singur motiv. Este într-adevăr importantă, dar banii pană într-un final sunt doar un instrument. Ce alegem noi să facem cu acest instrument ne definește ca oameni pană la urmă.

   Și cum se știe că suntem suma oamenilor cu care interacționăm și în preajma cărora stăm cel mai mult, depinde doar de noi langă cine alegem să stăm în cea mai mare parte a timpului. Pentru că aceștia ne vor lăsa la baza piramidei sau ne vor ridica în varful ei. 

Despre colegialitate

   Discutam cu cineva de curand despre cat este de important să ne cunoaștem pe noi înșine. Dacă ar veni maine cineva către voi cu întrebarea “Ce înțelegeți prin colegialitate?”, v-ați gandit vreodată ce ați răspunde? Sau cat este de importantă aceasta pentru voi?

   Ideea articolului de astăzi mi-a venit pornind de la o discuție cu o prietenă foarte bună. Îmi povestea într-una din zilele trecute că a avut ocazia să experimenteze din punct de vedere profesional mai multe tipuri de colective. Din fiecare a încercat să ia tot ce a fost mai bun și mai frumos din interacțiunea cu colegii care formau echipele respective. Evident că s-a lovit și de zile mai puțin ușoare sau cu momente mai tensionate. Dar asta nu a descurajat-o niciun moment. Ba din contră. A învățat ce înseamnă să interacționezi cu oameni, de la sine înțeles fiind că suntem diferiți. A învățat ce înseamnă să împarți toate momentele, să te susții unul pe celălalt, să ai oameni de la care poți învata o mulțime de lucruri.

   Că tot veni vorba de împărțit, și-a amintit cu nostalgie de începuturile ei în ce însemna domeniul profesional. O companie micuță, romanească. Undeva pe la începutul anilor 2000. Primul ei job la care mergea în paralel cu facultatea. La birou ziua de joi era zi de “grătar”. Făceau o listă cu ce iși dorea fiecare coleg, un alt coleg mergea să achiziționeze cele necesare și un alt coleg meșterea de zor la grătar. Mai apoi se strangeau toți la pauza de masă, glumeau, depănau amintiri și idei, radeau. Anii au trecut, unii dintre colegi nu mai sunt, alții și-a văzut cumva de alt drum în viață.

   Încet încet au purtat-o pașii și către mirajul multinaționalelor. Poate a fost ea norocoasă. Dar cele din care ea a făcut parte au fost cu oameni la fel de frumoși, implicați, adevărați profesioniști, oameni calzi, prietenoși, săritori. Din nou iși reamintește cu drag despre evenimente duse cu intensitate la bun sfarșit sau despre colegii care se concentrau pe a vedea tot ce era mai bun in ceilalți. Aceiași colegi săritori care atunci cand se aflau în situații-limită iși arătau acel caracter frumos. Cum ai putea să nu te duci de drag într-un loc în care în cea mai mare parte a timpului vezi oameni inteligenți, buni, implicați și, din nou, prietenoși? Locuri în care a putut vedea ce înseamnă cu adevărat abilitațile de leadership și nu doar luate dintr-o carte?

   Și evident că era aproape inevitabil să nu o întreb dacă a avut parte și de altfel de experiențe în interacțiunea cu colegii. Iar răspunsul merită cu siguranță pomenit, tocmai pentru a ne reaminti sau chiar învăța ceva din el.

   Cum era de așteptat, a avut de-a face și cu oameni cu care nu era pe aceeași lungime de undă. Dar inclusiv din această situație a învățat ceva valoros. Așa a ajuns să aprecieze oamenii care, chiar dacă au păreri și puncte de vedere diferite de ale ei sau care au griji și supărari, zile mai puțin bune sau ganduri care nu te lasă să fii relaxat în fiecare zi, știu să transmită totul într-un mod matur și demn. Dar i-a fost dat să audă și lucruri care au șocat-o de-a dreptul. Alminteri cum ai putea să rămai altfel decat șocat cand afli că o colegă, bolnavă incurabil fiind, este repezită de o altă colegă cum că s-ar plange prea mult despre situația ei? Lucru care în realitate nu se aplica absolut deloc. Si chiar daca ar fi fost așa, asta tot nu-i dădea dreptul respectivei să verbalizeze asemenea idee. Așa a aflat însă prietena mea ce se înțelege prin expresia “a face umbră pămantului degeaba”.

   Ascultandu-i povestea, prietena mea mi-a oferit o lecție de neprețuit despre cat este de valoroasă colegialitatea și care, în anumite situații, chiar se poate transforma și într-o frumoasă prietenie. Chiar și Organizația Gallup a făcut un studiu privind prietenia la serviciu și cat este de importantă aceasta (am scris despre asta aici). De aceea m-am și bucurat de acordul prietenei mele de a povesti despre toate acestea.

   Ce înseamnă “colegialitate” pentru mine? O relație profesională matură, cu implicații sincere, încredere, susținere, ajutor cand și cum este cazul, momente petrecute împreună care chiar sudează echipa, zile în care luăm masa împreună și ne cunoaștem mai bine, implicare pentru a avea rezultate extraordinare, a face cat mai multe lucruri pentru că, implicit, ne vom simți și mai bine. Și toate acestea cu siguranță le vei regăsi acolo unde oamenii au o bunătate autentică. Fără aceasta, totul este doar praf în ochi.

   Într-adevăr, este mult de lucrat în acest sens, dar cu siguranță se poate. Mie una mi-a fost dat chiar să experimentez să simt că aș fi colegă cu un grup de oameni extraordinari, deși nici măcar nu făceam parte din aceeași organizație. Dar ne intersectam aproape zilnic pe holurile clădirii în care ne desfășuram fiecare activitațile. Interesantă perspectivă de care nu aș fi crezut să am parte vreoadată.

   Și avand în vedere că stăm mai mult la muncă decat acasă, voi ce înțelegeți prin “colegialitate”?