Am asistat de
multe ori la discutii cu privire la emigrarea intr-o alta tara. Stiti deja
celebrele idei cu privire la cat de bine e la altii, cum se plimba cainii cu
covrigii-n coada, cat e de rau si de urat la noi, cum altii pot si noi abia ne
taram, cum reusesc unii sa mute muntii din loc intr-o zi, iar noi ne caznim sa
ridicam o lespede intr-un secol.
Imi povestea
la un moment dat o cunostinta tot ce a trait ea in tarile mult mai putin dezvoltate
fata de Romanica noastra. Cum de altfel am avut ocazia si de a asculta pareri
cu privire la tari mai bine asezate si organizate decat tara noastra. Fiecare
poveste a avut plusuri si minusuri. Fiecare se raporta la trairile
povestitorului si la felul cum alegea sa filtreze aceste trairi. In tarile
acelea aflate sub Romania invatai sa apreciezi ca o cana de apa poate face toata
diferenta din lume, ca in Romania totusi esti tratat cu o anumita demnitate si
un respect pe care singur trebuie sa inveti sa ti-l castigi. De partea cealalta
a baricadei, in tarile cu multe grade ale dezvoltarii peste Romania, incepeai
sa simti, parca, cum e sa ai mai mult, sa ai aspiratii, parca vise care incep
sa prinda contur intr-un timp relativ mai scurt decat in tarisoara noastra.
Si totusi...
Cine stabileste unde ti-ar fi mai bine? Cata putere trebuie sa ai pentru a
ajunge sa faci acest pas de a te muta intr-o alta tara? Ce analiza iti faci in
ceea ce priveste acest demers? Si cand spun “analiza” me refer din multe puncte
de vedere: cum esti ca om, o alta analiza din punct de vedere financiar, o alta
a relatiilor pe care le lasi intr-un loc si care, in cele mai multe cazuri, se
estompeaza cu timpul, o alta analiza din punct de vedere emotional. Ce anume
lasi in urma si ce anume crezi ca vei gasi acolo? Cum crezi ca te va afecta un
astfel de pas? Ai puterea de a vedea mai departe de primul paravan si sa
vizualizezi o imagine de ansamblu? Oare daca facand acest pas, de fapt, pierzi
mai mult decat crezi tu ca vei castiga initial? Si fiecare are dreptul sa
inteleaga prin “castig” sau “pierdere” orice crede de cuviinta ;)
Un lucru insa
mie imi este foarte clar: intotdeauna cand vom avea astfel de ganduri cu privire
la plecarea din locul nostru de bastina, intotdeauna vom avea senzatia ca ne
rupem in doua. Si mai intotdeauna instinctul ne arata ce sa facem...ramane doar
sa ne incredem in el...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu