Oricare dintre noi...

   Aveam deunazi o discutie cu niste prieteni.. Recunosc ca mi-au “mitraliat” niste idei la care nu ma asteptam si care puse cap la cap mi-au dat ideea articolului de astazi.

   Toti suntem fiul sau fiica, fratele sau sora, prietenul sau prietena, amantul sau amanta, iubitul sau iubita, tatal sau mama, verisorul sau verisoara, sotul sau sotia, vecinul sau vecina, colegul sau colega cuiva.

 

   Toti suntem plamaditi dintr-un aluat cu mai multe ingrediente. Toti trecem prin experiente de care suntem mandri si experiente de care ne rusinam, avem defecte si calitati, avem impliniri si regrete, dorinte si frustrari, bucurii si necazuri, prieteni si dusmani, oameni cu care ne intelegem din priviri si oameni a caror privire o evitam, zile cu soare si zile cu ploaie, zile cu zambet si zile posomorate, momente cand judecam si momente cand realizam ca nu avem acest drept.

   Si vine un moment cand incepe sa iti pese de cineva. Si poate fi oricine. Si te intrebi cine stabileste regulile dupa care incepi sa simti ca iti pasa de cineva... Cine stabileste cat, cum si in ce masura poti gestiona “ratiunea” inimii in raport cu cea a mintii?

   Cand suntem fericiti, toti cei din jurul nostru au o anumita culoare. Cand suntem la pamant, aceeasi oameni au o alta culoare. Cand suntem linistiti vedem lucrurile intr-o anumita lumina, cand suntem plini de ganduri si resentimente, lumina pica altfel asupra vietii noastre. Oamenii trec usor de la respect la dispret, de la prietenie la dusmanie, de la iubire la ura. Judecam atat de usor, fara sa avem puterea de a ne intreba ce se ascunde in spatele unei actiuni, pedepsim fara niciun efort de a incerca sa intelegem.

   Nu sunt perfecta si nici nu pretind asta. Am facut greseli si am facut si bine. Am zambit si am plans. Imi lipsesc oameni in fata carora am facut cele mai mari greseli si pe care i-am pierdut si am linistea de a-i fi iertat pe altii care mi-au gresit in cel mai greu mod cu putinta. Am esuat si mi-am adunat puterile pentru a ma ridica. Am momentele mele de tarie si momentele mele de slabiciune. Si niciodata in viata asta nu mi-am dorit sa fac pe cineva sa sufere, si totusi am facut-o.

   Timpul? Oamenii? Timpul si oamenii sunt singurii ireversibili. Si tot timpul si oamenii sunt cei care ne ridica si cei care ne coboara. Astazi putem fi de o parte a baricadei, considerand ca avem dreptatea in mana, maine putem fi de cealalta parte a baricadei pe care atat de mult o blamam si o condamnam. Astazi suntem cei mai buni copii, frati, prieteni, iubiti, amanti, verisori, soti, parinti, colegi, bunici; maine picam in dizgratie pentru ca nu ne-am inteles copiii, pentru ca ne luam ca dati fratii, parintii si bunicii, pentru ca ne tradam prietenii, sotii, iubitii, pentru ca ne inselam intr-un fel sau altul pe noi insine. Astazi suntem intr-o familie fericita, considerand ca dam din noi tot ce e mai bun pentru a face lucrurile sa mearga, ca sa ne simtim la un moment dat tradati, sa simtim ca suntem nedreptatiti cumplit, pentru ca maine sa fim in aceeasi postura pe care noi o judecam cu o zi inainte.

   Si pentru o clipa stai...si nu gandesti...pur si simplu iti vezi sufletul. Plin de frumos si de cicatrici, de sentimente si resentimente, de timp pierdut si castigat, de imbatat de mireasma de vin sau de apa, de iluzie sau de realitate, de amintiri si de regrete, de ce a fost si de ce va fi, de nu a fost si de ce nu va fi, de oameni buni si mai putin buni, de ingeri si demoni, de incredere cladita si daramata, de durere si bucurie, de grea luciditate si dulce nebunie, de dusmanie si prietenie, de iubire si ura, de minuni si pacate, de sertare golite si iar umplute, de dorinte tinute-n frau si dorinte descatusate, de plans si de ras, de tristete si bucurie. Si faptul ca iti pasa... Si deodata se asterne linistea... Linistea pe care o dobandesti doar prin tine si nu aruncand cu noroi, linistea pe care o simti cand te gandesti tu cu ce ai gresit si care este pedeapsa pe care singur ti-o dai luandu-ti tocmai aceasta liniste, linistea pe care incepi sa o simti incercand sa intelegi ce e mai departe de prima lumina care iti atinge ochiul, linistea pe care ti-o asumi intr-un context de viata traita fara a-i amesteca pe ceilalti tocmai pentru ca e linistea ta si maine s-ar putea sa fii in acelasi punct pe care astazi il judeci cu atata inversunare, linistea ca stii ca esti un om bun care este supus greselii, linistea ca stii ca vei avea mereu amintirile tale frumos asezate intr-un sertar de care vei stii doar tu pentru ca doar tu stii ce ai simtit in acele momente cand ai trait.

   Si nu, nu este despre a fi slab sau gras, a fi frumos sau urat, a avea toate degetele de la o mana sau falange lipsa, a avea parul lung sau scurt, a avea ochii caprui sau verzi, a avea parul brunet sau roscat, a avea buze voluptoase sau buze subtiri, a avea un corp tras ca prin inel sau un corp mai putin lucrat, ci este despre...a iubi indiferent de masura, despre a te implica, despre a simti avalansa de ganduri care iti vin in minte, despre amalgamul de trairi care iti invadeaza trupul, despre constientizarea persoanei tale si despre a te cunoaste, despre a sti ca e doar o chestiune de timp pana tiparele se repeta, despre a avea idei libere sau idei preconcepute, despre a comunica si nu a vorbi, despre a-ti impleti inima cu ratiunea, despre a te analiza in primul rand pe tine, despre a te uita in oglinda sufletului pentru a-ti aseza armura care te imbraca.

   Astazi mi-am vazut Sufletul dupa mult timp ;) Voi?