luni, 4 august 2014

Astazi despre prietenie




   Dupa un week-end destul de plin si agitat, astazi mi-am propus sa vin cu un articol despre prietenie si ce inteleg eu prin asta.
   Prieteni in adevaratul sens al cuvantului recunosc ca nu am multi. Nici nu mai e cazul. Pentru ca odata cu trecerea timpului realizezi ca nu cantitatea conteaza, ci calitatea. Dar ca sa ajungi la unele idei, tre’ sa treci prin oaresce experiente de viata. Imi amintesc ca atunci cand eram copil ma bucuram tare mult de toti oamenii pe care ii intalneam pentru ca aveam impresia ca toti imi sunt prieteni. Si parca cu cat aveam mai multi, cu atat paream a fi mai fericita. Am spus paream... pentru ca incet, dar sigur, viata a inceput sa-mi dea experiente una dupa alta, pentru a-mi arata si a ma invata ce conteaza cu adevarat pentru mine. Si m-a invatat sa cunosc ce inseamna pentru mine “prieten” cu adevarat.

   Inca de copil, eram foarte apropiata de oamenii mai mari ca mine. Si eram chiar si acceptata in randul lor. Dubios, daca stai sa te gandesti ca atunci cand esti copil tentatia e de a-i repezi pe cei mai mici ca tine :)) Eu insa eram mot intre ei. A mai trecut un an, si-am ajuns la scoala generala. Aici, intre doua serii de colegi, am cunoscut niste fete dragi, colege cu mine, una de clasa, alta de scoala, cu care m-am imprietenit din mers. Si-am ajuns sa jucam cate-o frunza pe-afara, sa ne mai urcam pe cate-un garaj si sa mai dezbatem cate-o tema pe care-o aveam de facut. Anii au trecut, ne-am vazut mai des sau mai rar. Cu colega de clasa am stat in banca aproape 4 ani. Pe la clasa a opta nu stiu ce ne-a apucat ca sa ne mutam cu alte colege. Si-atunci am descoperit pentru prima data ciudata senzatie de parca te-ai fi despartit de o sora. Am terminat generala si ne-am vazut mai departe de viata. Cu cealalta colega m-am pricopsit si la liceu. Deci imparteam pauzele si tramvaiul care ne ducea si ne-aducea. Si-au mai trecut niste ani. Si ne mai intalneam cand ne-ntorceam care de la facultate, care de la job, si amandoua de la amandoua ;)) Si stateam la depanat de parca nu ne vazusem de o zi. Si astfel am mai invatat ceva: cum e sa te simti teribil de apropiat de cineva, chiar daca nu l-ai vazut de saptamani bune, dar sa ai senzatia ca nu v-ati vazut de-o zi.

   La bunici in sat cand mergeam cunosteam alti oameni. Si credeam ca iar imi fac prieteni. Dar acolo mergeam cand apucam si cand puteam. Cand eram micuta mergeam doar verile, cand m-am marit mergeam mai des, dar parca tot nu atat cat mi-ar fi placut mie. Si uite-asa de-acolo am ajuns sa invat ca relatiile de prietenie se intretin si au nevoie de prezenta constanta, intr-un fel sau altul. Bine, asta e valabil pentru toate soiurile de relatii, da’ acum discutam strict de cele de prietenie. Si spuneam de prezenta constanta intr-un fel sau altul. Pai da, ca in vremea mea (aoleu, cum a sunat asta cu “in vremea mea” :)) ) nu prea aveam noi chiar atatea canale de comunicare ca acum. De-aia inca mai am un brat de scrisori si o groaza de telefoane cu taxa inversa pe care le plateau ai mei parinti :))

   Si a trecut si perioada aceea... Si-am ajuns si la facultate pe care am imbinat-o cum am putut mai bine cu un job. Si-am aflat si de aici ce inseamna prietenie pentru mine. Am luat de la primul job cea mai mare realizare: o prietenie de mai bine de 9 ani. Ca uneori ii mai si zic prietenei mele: “Na, daca m-ai selectat din toata lumea care iti venea la interviu, acum ai ajuns sa nu mai scapi de mine” :)) Alt job, alta buna prietena. Mi-aduc aminte si-acum cu nostalgie cat de bine lucram impreuna, si pana si momentele dificile cat de frumos le treceam tot impreuna. Si-au mai trecut niste ani, am mai imbatranit putin, si-am mai pus in buchetul vietii mele prietenii de nepretuit.

   Oameni care m-au ridicat, care mi-au fost alaturi, care au stiut sa nu judece, care au stiut sa-mi ofere un feedback constructiv, oameni care mi-au oferit incredere, zambete si momente adunate intr-o cununa a vietii. Oameni care daca aveau o zi mai proasta, stiau sa se bucure de prezenta mea, care imi spuneau tot ce le trece prin cap si nu-si varsau supararile in capul meu. Oameni care mi-au permis sa fiu langa ei chiar si la multa vreme dupa ce nu am mai fost in aceeasi banca, in aceeasi scoala, in acelasi loc de munca. Oameni care mi-au aratat ca respectul se castiga, care m-au acceptat cu defecte si cu calitati, cu incapatanare sau cu maleabilitate, cu zile mai bune sau mai putin bune, cu realizari sau esecuri, cu zambet sau fara zambet (vorba unei prietene de la un ultim loc de munca: “Ia mai pastreaza-ti tu zambetul si pentru tine, nu doar pentru ceilalti” :D ).

   Deci cam asta inseamna “prieten” pentru mine, in cateva randuri, adunate intr-o poveste...Si povestea continua...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Activităţile care ne ajută şi ne dezvoltă

Starting point    După ce am revăzut zilele acestea o prezentare TED extrem de cunoscută şi cu un mare impact pentru mine, mi...