Incep
articolul de astazi cu o intrebare pentru cei pe care ii mai apuca
creativitatea din cand in cand. Asa va paste si pe voi cate-o idee la ceas de
seara, cand taman ce v-ati bagat la somn ca tot omu’ si dintr-o data va vin
ideile in cap cu noianu’? :))
Bulgarian photo from a Romanian side of river |
Am
inceput aceste randuri undeva inspre miezul noptii si probabil ca le voi
termina intr-o noua zi. Acum pur si simpu mi-a trecut prin minte starea care ma
cuprinde pe mine de cate ori vad ceva frumos de fotografiat si pe care mi-am
dorit sa o impartasesc si cu voi. Iar probabil ca cei care au si ei acest hobby
stiu despre ce stare vorbesc. Despre hobby-uri am mai vorbit la un moment dat
aici. Articolul de astazi e conceput insa in alta forma ;)
Mi-am
amintit dintr-o data cum am descoperit pe la 13 ani ca imi place tare mult sa
fac poze…dar si sa mi se faca ;) La vremea aia, copil fiind, sau hai, deja
tanara adolescenta, pentru mine se inventase abia aparatul pe baza de film. Vi-l
mai amintiti? Doamne, cat mai ma cazneam cu filmul, ai grija sa se prinda in
aparat cum trebuie, sa ma rezum la a face fix 36 de poze (cu un plus minus de 4
poze, pe care le-am descoperit mai apoi), si mai ales cu mintea mereu
intrebandu-ma ce poze aleg sa fac in detrimentul altora. Pentru ca doar stiam
ca e cu numar limitat filmuletul acela care mereu mi se parea insuficient.
Si
cum ma purtam cu el ca un ou cand il scoteam din aparat (nu ca acum as fi mai
putin atenta la aparatul meu). Si cum ma prezentam apoi atat de nerabdatoare la
centrele foto ca sa imi vad munca expusa pe hartie… Am prins apoi chiar si
perioada unei super oferte: “Scoti tot filmul la noi, ti le punem si pe-un CD
si mai primesti si un film nou gratis” :)) Comerciantii astia stiau ei ce
stiau, cred ca prevedeau deja apusul erei fotografiilor pe film si pe hartie si
trecerea la o lume digitalizata. Sau negativul acela bagat in specifica folie
de plastic care ma ajuta mai apoi sa mai scot si prietenilor cateva poze. Uff,
si cat mai ma benoclam pe el ca sa ma prind care cum pe unde e :D
Si
uite-asa am adunat ani de amintiri, o viata de om parca trecuta prin film si
hartie fotografica. Care la un moment dat s-a rupt. Am scapat peste o buna
parte din fotografiile mele o cerneala ca o greseala a timpului, care mi le-a
patat si pe care acum nu le mai pot recupera. Dar cu fiecare moment incerc sa aduc din nou in albumul vietii mele cele mai frumoase fotografii, cel putin pentru mine ;)
Dar
anii au trecut, sentimentul insa este acelasi, si de o parte si de alta a
aparatului de fotografiat. Acum vreau sa ajung la performanta unui aparat mai
profi si caruia sa ii dedic timpul necesar sa-i invat functiile si alte
chichite.
Da,
pe mine pasiunea pentru fotografie m-a incarcat cu a mai faina energie si a
fost intr-unele momente singurul liant pe care il vedeam si de care ma puteam
agata.
Only sky is the limit |
In the end, the sun is always shining |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu