 |
| Undeva la tara in Bucuresti |
Am trait s-o
simt si pe-asta: ceva care ma trage intr-acolo si nu intelegeam de ce, ceva ca
o nedumerire si in acelasi timp cu multa claritate, cu entuziasm si totusi cu
teama. Asa am ajuns sa imi doresc sa merg din nou in satul bunicilor mei, in
satul copilariei mele, dupa mai bine de un an si jumatate. Poate putin, poate
mult, pentru mine a fost doar o perioada in care nu am putut sa ajung acolo.
Inca
dinaintea week-end-ului acesta, mi-am planificat aceasta iesire din Bucuresti
cu alti ochi fata de cum o faceam in alte dati. Cu ani in urma caram tot soiul
de bagaje de parca plecam un an. Bunica mea chiar avea obiceiul sa-mi spuna
“Bine, mai mama, da’ ti-ai adus tot sifonierul?” :)) Si tot bunica era cea care
imi spunea cand ma vedea cum tarsaiam papucii dupa mine ridicand tot praful in
spate: “Ridica, mamaie, picioarele, ca zici ca e teava de esapament la spatele
tau!” :)) Da’ asta-i alta poveste si sa nu deviez ;))
Acum mi-am
facut doar un rucsac, mi-am trantit in el un laptop, aparatul foto si niste
cabluri, o carte, un caiet si-un pix, si-alte doua-trei lucrusoare pe care le
trag mai mereu dupa mine. Si niste ganduri amestecate cu temeri si idei.
Deci maine
dimineata ma voi trezi foarte devreme ;)
Ne revedem
luni cu povestile stranse peste week-end :)
 |
| Natura Bucurestiului |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu