Increderea cladita, daramata si recladita

   Titlul articolului de astazi este reprezentat de un soi de joc de cuvinte din care voi incerca sa extrag o poveste de viata de care sunt sigura ca toti ne-am lovit
 

Sometimes balloons do have a meaning

   Cum punem cate o caramida la temelia increderii relatiilor noastre? Azi una, maine alta, poimaine alta. Prin actiuni, prin ascultat, printr-o mangaiere, printr-un suras, printr-o imbratisare, printr-o privire.

    Cum daramam o incredere cladita cu greu? Asa-i ca atunci cand ati simtit ca cineva v-a tradat increderea ati avut senzatia unei oglinzi sparte care, indiferent cat ai mai fi incercat sa o peticesti, niciodata nu ar mai fi fost la fel?

 

Same place twice, happy and sad

 

    Si totusi poate ca toti am fost in ambele tabere la un moment dat, fara ca macar sa realizam. Cea mai mare incredere ne-o punem, de regula, in cei pe care ii consideram prieteni, sau in cei pe care ii simtim apropiati. Ne destainuim in fata lor, ne deschidem asemeni unei carti, pentru ca sub privirea si sub gandurile lor sa fim analizati ca intr-un comentariu dintr-o carte, subliniati cu rosu pe hartie.

 

Always dreaming water

    Si vine si un moment cand te intrebi cine are acest drept sa te judece. Copil fiind, am invatat pe pielea mea ca ce judecam la un moment dat mai vehement, soarta mi le intorcea la un alt moment fix pe acelasi palier pentru a le simti in consecinta. Tentatia de a ne da cu parerea este in fiecare dintre noi, fara doar si poate. Dar tot de noi depinde cum jonglam cu aceasta tentatie. 

   Fiecare relatia pe care am avut-o mi-a dat posibilitatea sa invat, sa descopar care sunt lucrurile cu care eu as putea convietui si cu care nu, sa invat sa ma descopar pe mine pentru a incerca mereu sa fiu un om mai bun. Tot copil fiind, ma atragea ideea de a avea multi prieteni, de a ma afla in centrul atentiei. Anii au trecut si am descoperit ca nu cantitatea conteaza, ci calitatea. Si ca pot fi in centrul atentiei fara sa ma dau in spectacol si chiar pitita intr-un coltisor. Asa cum am invatat ca poti fi la mii de kilometri departare de o persoana si sa o simti teribil de aproape, precum si sa-ti fie aproape o persoana pe care o considerai prieten si care de fapt sa iti fie extrem de straina. Si tot viata mi-a aratat ca intelepciunea nu iti este data de numarul anilor, ci de aluatul din care esti plamadit si care se coace neincetat si care niciodata nu se schimba fundamental. 

Maybe in this life I will have my balloon

   Greseli? Greseli facem toti. Si atunci cine iti da dreptul sa vii sa judeci? Vorba cea, cine iti da dreptul sa arunci cu pietre? Pietre zic? Da, pentru mine pietrele sunt in special cuvintele. Cuvintele sunt cele care ridica si cele care coboara, sunt cele care cladesc sau cele care spulbera, sunt cele care iti alina sufletul si-ti dau lacrimi de fericire, de constiinta de a te impaca cu tine insuti, sau sunt cele care iti marcheaza sufletul cu cicatrici si cu lacrimi de neputinta, de dureroasa tristete.

    Ati avut vreodata experienta de a transmite celor pe care ii considerati apropiati ganduri pline de incredere pentru ca mai apoi ei sa vii le reproseze si sa vii le tranteasca in fata? Dar experienta de a te cunoaste cineva poate mai bine decat te cunosti tu insuti si sa simti cum iti alina sufletul cu un simplu cuvant sau privire? Cate cioburi ati adunat in prima parte si cate flori ati simtit ca rasar in a doua?

Grateful

    Viata nu are reguli prestabilite si nici un manual dupa care ne ghidam si sa ne invatam zilele. Viata doar este. Si daca toate acestea ne sunt date, sunt doar pentru a invata ceva (eh, acuma na, stiti ca eu o am pe-asta cu invatatul :)) ). Iar daca nu ai invatat tot ce trebuia de prima data, viata are o smecherie tare interesanta de a se intoarce pana in momentul in care mai lasi Doamne-iarta-ma pragul de sus ca sa-l poti vedea si pe-ala de jos. Si cand zici ca nu mai are ce sa te surprinda, guess again :D

Priceless moment

   Concluzia? Sunt recunoscatoare pentru toti cei care au trecut prin viata mea, pentru ca fara cei care m-au judecat, poate nu i-as fi putut pretui atat de mult pe cei care mi-au stat alaturi in cele mai grele momente sau mi-au fost alaturi si poate fara sa stie. Si-am invatat, vorba celui mai bun prieten al meu, ca in viata trebuie sa-ti pui intrebarea ce defecte poti accepta celui de langa tine, indiferent de relatie, si nu ce calitati…

   Pentru ca la final doar amintirile frumoase si oamenii care iti imbogatesc la fel de frumos viata sunt tot ceea ce conteaza ;)