Printre alte
momente de poveste si amintiri din copilarie, pornind de la o alta discutie
foarte interesanta intr-unul din grupurile mele incadrate in categoria
LinkedIn-ului, astazi mi-am propus sa scriu despre Doamna mea profesoara de
romana din scoala generala.
Cred ca daca
stau bine sa ma gandesc am fost in ultima generatie fara manuale alternative si
in primele trei cu examene de capacitate si de admitere la liceu care mai de
care mai testate pe spinarea noastra. Eh, le-am trecut cu brio pe-amandoua
si-asta si datorita Doamnei mele profesoare de limba si literatura romana din
clasele 5-8. Parca o vad si acum, o Doamna in adevaratul sens al cuvantului, cu
o voce calda si in acelasi timp care iti impunea respect, dedicata profesiei si
copiilor pe care ii invata cu atata pasiune. Pana si pe baieti stia cum sa-i
struneasca, ca doar deh, erau tineri si la inceput de adolescenta :)) Tin minte
chiar ca unul dintre ei a copiat la o lucrare pana si numele colegului, atat
era de panicat sa nu il prinda cineva :)) Dar asta-i alta poveste si sa nu ne
indepartam.
Imi placea
tare mult romana...literatura, gramatica, compunerea si tot ce mai faceam noi
la materia aceasta care urma a fi o piatra de incercare in multe etape ale
vietii mele si care mi-a scos multi peri albi :D In cei patru ani cat am parcurs aceste cursuri cu Doamna mea
profesoara, am descoperit cu placere si cu mandrie cum era sa ai vreo 12 de 10
si mai sa nu mai aiba loc unde sa-i treaca in catalog. Am descoperit cum e
sa faci un lucru din placere, sa-ti vina idei, sa rezolvi probleme si teme pe
loc, sa tot stai cu degetele ridicate ca sa mai raspunzi la cate-o-ntrebare, si
sa auzi cu bucurie: “Lasa Cristina, ca stiu ca tu stii”. Deci observati, va
rog, cum ma umflu in pene, da? :))
Toate bune si
frumoase, doar ca eu m-am trezit intr-o zi cu senzatia ca nu raspund la ore pe
cat as vrea eu si ca nici la tema mea nu ajungea Doamna mea sa se uite. Si-uite
asa, m-am trezit si eu intr-o zi, ca tot copilu’, ca nu-mi fac tema. Da’ ce
credeti ca am scapat? Taman in ziua aia s-a gandit Doamna profesoara sa ma
asculte si pe mine din tema. Si cand aud “Cristina, exercitiul cutare cum
l-ai facut?”, mai sa-mi plece scaunul de sub mine. Zic in sinea mea: “Ups, am
sfeclit-o! Acum ce ma fac? Aoleu, cum o sa ma vada Doamna mea de-acum inainte?”
Si nici una, nici doua, imi trece prin cap ideea de a-mi arunca un ochi pe
carte (evident cu caietul asezat strategic ca sa para ca citesc din el). Si
se-apuca Cristina sa turuie exercitiul ca si cand il citeam cuvant cu cuvant
din caiet. Termin, aud ca am facut totul perfect, si zic “Hai ca am scapat”.
Da’ de unde? Cand o aud pe Doamna mea profesoara: “Acum va rog sa veniti cu
caietele la mine”. Ulalaaaaa, acum chiar ca am sfeclit-o! O iau colegii care
incotro in fata mea, eu ma faceam ca nu stiu ce caut. Cand aud iar, dupa ce
apucase sa se uite pe vreo 3 caiete, “E suficient, nu mai veniti”. Pfffiiiuuu!
Deci chiar am scapat definitiv de data asta. Deci sa fac atac de apoplexie si
mai multe nu :))
Nu stiu nici
pana in ziua de astazi daca Doamna mea s-a prins ca nu aveam, de fapt, nicio
tema scrisa pe caiet, si ca toate exercitiile le-am rezolvat pe loc, si a vrut
sa ma scuteasca de un stres. Cert e ca mi-am invatat singura lectia
atunci si niciodata n-am mai fost la scoala fara...lectiile facute ;)
Anii au
trecut, generatia mea a fost ultima generatie de elevi pe care Doamna mea a
dus-o pana la clasa a opta, dupa care s-a pensionat. Si astazi ma gandesc cu
drag la dansa, tocmai pentru ca stiu ca ii datorez enorm de multe. Am intrat la
liceu datorita ei fara o ora de meditatie, am vazut ce inseamna sa nu se faca
diferente intre colegii care faceau ore suplimentare si cei care nu (stiti voi
la ce ma refer; mai cu seama ca la liceu am avut ocazia sa vad asta cu varf si indesat),
am luat examenul de admitere la facultate tot datorita ei, am amintirea unui
profesor care isi iubea meseria, care era un adevarat dascal, si lista poate
continua...
Pentru voi
care a fost dascalul care v-a calauzit drumul si cum v-a indrumat in scoala...vietii?
;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu