My life, my rules

   Vorbeam deunazi cu un prieten. Si iar de-acolo mi-a venit ideea articolului de astazi.

Cum ajungem sa ne dam cu parerea despre alte persoane? Si cu ce drept facem asta in conditiile in care nici nu avem habar de persoana respectiva sau poate nici n-am avut vreodata ocazia de a ne uita in ochii ei?

   Da, astazi scriu despre un sentiment de durere cand aflii ca esti judecat fara drept de apel. Despre un sentiment de amaraciune ca nu ma voi putea obisnui niciodata cu modalitatea unora de a ponegri mai inainte de a se intreba ce se ascunde in spatele gesturilor, vorbelor si actiunilor unui om, cu atat mai mult pe care nici nu il cunosti. Despre un sentiment de calm si liniste cand realizezi ca, de fapt, sunt lucruri mult mai importante la care merita sa te gandesti si ca, de ce nu?, poate ca esti o persoana tare importanta daca ajungi sa fii pe buzele unora ;) 

   Si cum ai putea sa te obisnuiesti cu faptul ca tu stii ca iti aloci 99% din timpul tau tie si oamenilor dragi tie, activitatilor care iti fac placere, gandurilor frumoase care iti zburda prin cap, actiunilor pe care le intreprinzi pentru un viitor mai bun, intalnirilor si discutiilor pe teme constructive si interactive cu aceeasi oameni la fel de frumosi, si nu consumului inutil de timp si energie pe tema caprei vecinului?

   Si zilele trec. Si realizezi cand deschizi ochii ca viata de fapt iti arata cate-un semn la fiecare pas despre cat e de scurta si de scumpa, vorba nasului meu. Si atunci cumva constient ne alegem gandurile. Si te intrebi ce rost are sa-ti rozi unghiile si cinci minute din timpul tau cu balarii, cand poti sa alegi sa-ti canalizez energia catre lucruri frumoase, catre planuri pe care sa le pui in aplicare, catre actiuni pe care sa le intreprinzi intru realizarea viselor tale, catre hobby-uri care sa te incarce cu a mai misto stare.

   Si cand se intampla cate-o tragedie similara celei in care si-au pierdut viata atatia pasageri ai unui avion sau cand afli de cineva atat de drag si de apropiat ca este grav bolnav, te face sa te gandesti ce copilarii sunt acelea in care ne lasam afectati de vorbele unor neica-nimeni. Si da, nu-i o idee luata doar din carti, e pur si simplu ceea ce simt si cred: in fiecare moment al vietii noastre facem o alegere!

   Alegem sa ne inconjuram de oameni frumosi si buni sau sa ne lasam tarati in noroi. Alegem sa graim pe un ton impaciuitor si cald sau sa urlam ca-n jungla. Alegem sa zambim cu cei mai dulci ochi sau alegem sa scoatem sageti din priviri. Alegem sa le explicam copiilor nostri tot ce trebuie sa stie sau alegem sa ii repezim, pentru ca in ambele cazuri mai apoi sa culegem consecintele. Alegem sa invatam ceva despre noi insine sau sa traim intr-o continua ignoranta.

   Totul, dar absolut totul pentru mine este o chestiune de alegere in viata!

   Si tot eu aleg sa cred ca nimic nu-i intamplator si ca atunci cand iei o decizie pe moment nu stii daca a fost una buna sau una mai putin buna, dar ca timpul sigur ti-o arata.

   Si-mi reamintesc mie in primul rand pe aceasta cale sa sunt recunoscatoare tuturor celor care au trecut prin viata mea intr-un fel sau altul. Alminteri nu as fi fost omul care sunt astazi. Si care mai are multe de invatat…So my life, my rules :D

   Pe voi ce va "impacteaza" cel mai mult in relatia cu ceilalti?